Supărat pe viață, un bărbat din Arad a deschis buteliile și a aprins focul
Un bărbat din judeţul Arad a fost la un pas să-şi ucidă toţi vecinii de bloc! Decis să moară, omul în vârstă de 60 de ani a deschis două butelii şi a aprins focul. Doar o minune a făcut ca numai apartamentul lui să ia foc, iar el să sufere doar nişte răni uşoare.

Bărbatul de 60 de ani era singur acasă, când a decis să incendieze apartamentul în care locuia.
"Eu nu am fost acasă. Am fost la copii de joi seara, pentru că face scandal. M-a bătut, m-a fugărit și eu am plecat la copii", povestește proprietara apartamentului.
Buteliile au produs o explozie puternică, a cărei forţă a zguduit tot blocul de patru etaje. Vecinii au ieşit repede din case şi au cerut ajutorul pompierilor.
Bărbatul care a produs incendiul a ajuns la spital cu arsuri la nivelul feţei, dar a părăsit spitalul pe proprie răspundere.
Şi la Cugir, în judeţul Alba, un puternic incendiu a mistuit un etaj întreg al unui bloc. 250 de metri pătraţi au fost făcuţi scrum.
30 de locatari ai blocului s-au autoevacuat. Pompierii s-au străduit ore întregi să stingă flăcările puternice. Incendiul a distrus complet podul blocului. Pagubele materiale se ridică la peste 20 de mii de lei. Din primele cercetări, incendiul s-a produs din cauza unui scurtcircuit electric produs la instalaţia de iluminat a podului.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰