Video SURSE: Unde au ţinut hoţii ascunse brăţările şi coiful dacic un an de zile
Coiful de la Coţofeneşti şi brăţările dacice mai rămân o vreme în Olanda. Vor fi evaluate de specialişti împreună cu asigurătorul pentru a se stabili cât va costa restaurarea. Abia apoi vor fi aduse în ţară, sub paza jandarmeriei. Între timp, continuă căutările pentru cea de-a treia brăţară. Jurnaliştii de investigaţie olandezi sunt convinşi că hoţii o ţin ca monedă de schimb, pentru a obţine o pedeapsă mai blândă.
A fost sărbătoare la Muzeul Naţional de Istorie, după ce olandezii au anunţat că au recuperat coiful de la Coţofeneşti şi două dintre cele trei brăţări dacice.
"Am trecut vreme de un an şi ceva printr-o traumă. Nu mă feresc de cuvinte, pentru mulţi dintre noi chiar aşa a fost" a spus directorul Muzeului Naţional de Istorie, Cornel Ilie.
Ce se întâmplă cu tezaurul dacic înainte de repatriere
În prezent, piesele sunt sub paza strictă a guvernului olandez, într-o locaţie necunoscută. Nu se ştie clar când vor ajunge înapoi la Bucureşti.
"Resursa din cadrul Jandarmeriei Române va derula activităţi pentru protecţia acestor elemente de tezaur când vor fi aduse în România" a spus șeful Poliției Române, Bogdan Despescu.
O primă evaluare a pieselor a fost făcută, ieri, de directorul muzeului Drents. Brăţările sunt intacte, dar coiful, scăpat de hoţi în timpul jafului, a fost îndoit uşor. Restaurarea se va face pe banii asigurătorului, care a achitat deja 5,7 milioane de euro, după furtul tezaurului.
"După aceea diferenţa, evident, se va restitui pentru că este o obligaţie contractuală" a spus ministrul Culturii, Istvan Demeter.
Pentru viitoarele expoziții vor fi implementate măsuri de pază mai stricte
Coiful va ajunge la Muzeul Naţional de Istorie. Iar viitoarele expoziţii vor avea contracte mai clare privind securitatea.
"Da! Vom avea această cerinţă întotdeauna. Pază umană pentru toate expoziţiile în care noi avem obiecte" a explicat Cornel Ilie.
Recuperarea coifului a venit ca o uşurare şi pentru muzeografii olandezi.
"Furtul a avut un impact uriaş asupra muzeului. [...] Am stat cu sabia lui Damocles deasupra capului. [...] În primele şase luni, când mă trezeam, acesta era primul gând: unde este coiful?" a spus fostul director al Muzeului Drents, Harry Tupan.
Piesele ar fi fost învelite într-un prosop și îngropate
Piesele au fost recuperate după ce suspecţii aflaţi în arest de mai bine de un an le-au indicat procurorilor, prin avocaţi, unde se găsesc. Potrivit unor surse, ar fi fost învelite într-un prosop şi îngropate. A treia brăţară dacică rămâne de negăsit.
"Am vorbit cu Nico Meijering, avocatul unuia dintre suspecţi. Mi-a spus în glumă că va ieşi la suprafaţă în timpul procesului. Evident era o glumă, nu a vrut să dea alte detalii. [...] Cred că vor un fel de garanţie sau poate încearcă să obţină şi mai mult" a relatat jurnalistul de investigație Bas van Sluis.
Potrivit legii olandeze, cei trei suspecţi pot negocia cu procurorii o reducere a pedepsei, dacă predau obiectele furate. Însă înţelegerea trebuie aprobată de judecător. Procesul va începe pe 14 aprilie.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
