Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Tânărul acuzat că a molestat mai multe femei din București, arestat preventiv

Bărbatul de 35 de ani reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, agresiune sexuală şi violare de domiciliu a fost arestat preventiv, a anunţat, joi, Poliţia Capitalei. 

de Redactia Observator

la 14.09.2017 , 22:57

Bărbatul de 35 de ani reţinut pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la viol, agresiune sexuală şi violare de domiciliu a fost arestat preventiv, a anunţat, joi, Poliţia Capitalei. 

Potrivit sursei citate, la data de 11 septembrie poliţişti din cadrul Secţiei 17 au fost sesizaţi de către o tânără în vârstă de 19 ani cu privire la faptul că, în timp ce se afla în scara unui bloc din Sectorul 5, un bărbat necunoscut a încercat să o dezbrace de rochie, după care a urmărit-o, încercând să o împiedice să intre în apartament. Cu toate acestea, victima a reuşit să închidă uşa, cu ajutorul surorii sale care se afla în locuinţă. 

Ulterior, bărbatul a pătruns pentru scurt timp în apartament, de unde tinerele au reuşit să îl determine să plece. 

Articolul continuă după reclamă

În urma schimbului de informaţii cu Secţia 7 Poliţie, a fost identificat un bărbat în sarcina căruia a fost reţinută fapta reclamată, stabilindu-se totodată că acesta a mai săvârşit alte două infracţiuni de agresiune sexuală. 

Pe acelaşi subiect

Astfel, la data de 11 august, în jurul orei 12,00, în timp ce se afla pe o stradă din Sectorul 2, o femeie, în vârstă de 32 de ani, a fost atacată din spate de bărbatul menţionat, care a atins-o în zona intimă, trăgând-o de lenjerie. 

La data de 12 septembrie, o femeie, auzind bătăi insistente în uşa de la intrarea în apartament, cu toate că a observat că avea vizorul obturat, a descuiat uşa, moment în care bănuitul a pătruns în interior, cu forţa, în timp ce acesta avea zona intimă la vedere, a prins victima de mâini şi a încercat să o apropie de el, însă în urma ţipetelor femeii a părăsit locuinţa, fugind pe scări. 

Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Tânărul acuzat că a molestat mai multe femei din București, arestat preventiv