Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Al doilea val al pandemiei de coronavirus a dus la creșterea numărului de tineri infectați cu teribilul virus

Un avertisment foarte dur arată că suntem deja în al doilea val al pandemiei. Iar mutațiile au făcut ca virusul să fie în continuare o supriză pentru medici. De această dată, tinerii şi copiii sunt vizaţi: ei sunt cei care răspândesc virusul. Şi creşte numărul bolnavilor din rândul tinerilor. Şi chiar dacă mulţi scapă de terapia intensivă, tocmai cei fără simptome sunt şi cei mai periculoşi.

de Redactia Observator

la 21.08.2020 , 20:49

  • Numărul tinerilor infectați cu noul coronavirus a crescut de mai bine de trei ori în ultimele luni.

Pentru tânărul pe care îl veţi auzi, boala a debutat ca o banală sinuzită. Îl durea capul, dar îşi petrecuse vara sub aerul condiţionat, aşa că nu s-a îngrijorat. Când durerile de cap s-au înteţit şi a mai şi început să se simtă obosit, s-a dus, totuşi, să îşi facă testul. S-a gândit la binele părinţilor. 

Fost pacient Covid: N-am prea crezut la început. Nu am crezut, nu m-a interesat câtuşi de puţin de mine, nu era asta relevant pentru mine. Undeva la cinci zile, şase zile a durat până am mers la medic. Pentru că nu a fost nimic grav. Eu am avut o formă foarte uşoară, spre asimptomatică. Şi de-aia nu m-am panicat. Iniţial, repet, am crezut că e vorba doar de-o simplă sinuzită. 

Cu 14 zile înainte de a primi diagnosticul, fusese la mare. Spune că a stat într-un grup izolat şi că niciunul dintre prietenii săi nu s-a îmbolnăvit. De atunci, a stat numai în casă, deşi poate alţii ar fi făcut diferit, dacă s-ar fi aflat în această situaţie. 

Vezi și

Fost pacient Covid: Nu știu de unde m-am infectat, nu ştiu cum, nu am nicio idee. Probabil, mă gândesc că, evident, cumva din vina mea. Ar fi trebuit să fiu mult mai atent. 

În toată lumea, medicii au observat o creştere a numărului de pacienţi tineri în ultimele săptămâni. Un studiu recent arată că numărul infectaţilor cu vârsta între 15 şi 24 de ani a ajuns de la 4,5 la sută, în februarie, la 15 la sută la mijlocul lui iulie. 

Cum au un sistem imunitar mai puternic, cei mai mulţi dintre pacienţii fără simptome sunt în această categorie de vârstă. Sunt însă şi cei mai periculoşi pentru cei din jur. Sunt, practic, aliatul perfect al virusului aşa că experţii fac apel la responsabilitate. 

Hans Kluge, director OMS Europa: Niciun tânăr nu vrea să piardă o vară. Dar sunt foarte îngrijorat. Nimeni nu este invincibil! Distraţi-vă, dar nu împrăştiaţi virusul. Protejaţi-vă părinţii şi bunicii. 

Curba infectării este îngrijorătoare în toată Europa. Zilnic se înregistrează 26 de mii de noi cazuri de Covid-19 pe Bătrânul Continent. 

Cu 145 de cazuri la suta de mii de locuitori, Spania este lider ca număr de infectări. Aproape 3.500 de cazuri au fost raportate numai ieri, o treime dintre ele în Madrid.

Numărul cazurilor a sărit în aer în 14 ţări. Franţa, Germania, Italia, Austria, Grecia, Ungaria sau Malta sunt doar o parte dintre ele. 

Centrul European pentru Controlul şi Prevenţia Bolilor atrage atenţia că, în săptămâna 10-16 august, numărul de îmbolnăviri a fost cu 70 la sută mai mare faţă de săptămâna anterioară. Cea mai dramatică creştere s-a înregistrat în Croaţia - 174 la sută. Şi în Slovenia, numărul cazurilor noi s-a dublat. În Italia creşterea este de aproape 50 la sută. 

Pe 31 august, Organizaţia Mondială a Sănătăţii va organiza o discuţie asupra măsurilor necesare pentru începutul anului şcolar. 53 de ţări vor participa. Discuţia este menită să liniştească îngrijorarea provocată de rezultatele unui studiu al universităţii din Massachussets. 

Experţii de acolo au descoperit un nivel mult mai mare al virusului în căile respiratorii ale copiilor infectaţi, indiferent de vârstă, decât în cazul pacienţilor de la Terapie Intensivă. 

OMS crede însă că precauţia poate învinge virusul şi sfătuieşte Guvernele să deschidă şcolile doar în regiunile unde virusul nu are rată mare de transmitere, să adapteze orarul şi să limiteze numărul copiilor în clasă.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
SONDAJ: Aţi folosit un Advent Calendar în perioada sărbătorilor de iarnă?
Observator » Evenimente » Al doilea val al pandemiei de coronavirus a dus la creșterea numărului de tineri infectați cu teribilul virus