Antena Meniu Search
x

Tineri găsiți morți într-un Logan răsturnat pe câmp, în Vrancea. Au zăcut ore în șir în lanul de porumb

Poliția din Vrancea a declanşat o anchetă după ce doi tineri au fost găsiți morți într-un Logan răsturnat pe un câmp din comuna Rugineşti. Un localnic a descoperit întâmplător mașina, seara trecută, și a sunat la 112.

Veronica Micu
de Veronica Micu

la 02.09.2020, 08:12

  • Victimele au zăcut ore în șir pe câmp, după accident.
  • În urma necropsiei, se va stabili cu exactitate ora la care au sfârşit cei doi tineri din Ilfov.

În urma cercetărilor, oamenii legii au aflat că victimele sunt doi tineri din Ilfov, de 30 și 31 de ani.

Se pare că cei doi au murit în urma unui accident care ar fi avut loc în noaptea de luni spre marți, maşina fiind descoperită întâmplător abia marţi seară de un agricultor. 

Potrivit IPJ Vrancea, marţi seară, un apel la 112 a anunţat că în afara părţii carosabile, într-un lan de porumb, este un autoturism răsturnat pe cupolă, iar în maşină sunt două persoane decedate, încarcerate.

Tinerii au zăcut ore în șir pe câmp, după accident

La faţa locului s au deplasat pompierii militari din cadrul Secţiei de Pompieri Adjud care au intervenit cu o autospecială de descarcerare şi o ambulanţă SMURD.

"Pompierii au acţionat la un accident rutier produs pe raza localităţii Rugineşti. Un autoturism s-a răsturnat în afara părţii carosabile, în interiorul acestuia aflându-se 2 persoane, care au rămas încarcerate. Echipajul de descarcerare a acţionat pentru extragerea victimelor din autoturism. Din nefericire, victimele nu prezentau semne vitale, fiind constatat decesul acestora", au precizat reprezentanţii ISU Vrancea, potrivit news.ro.

Surse din rândul anchetatorilor susţin că accidentul ar fi avut loc mult mai devreme de momentul la care a fost făcut apelul la 112. Cel mai probabil, accidentul s-a produs în timpul nopţii, maşina s-a răsturnat pe cupolă în lanul de porumb, iar cei doi tineri au rămas încarceraţi, decedând.

În urma necropsiei, se va stabili cu exactitate ora la care au sfârşit cei doi tineri din Ilfov.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Evenimente » Tineri găsiți morți într-un Logan răsturnat pe câmp, în Vrancea. Au zăcut ore în șir în lanul de porumb