Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Torturat până la comă de patru hoţi, în propria casă din Măgurele. Lăsat să agonizeze, bărbatul a murit după câteva zile la spital

Caz şocant cu un scenariu deprins parcă din filme. Un bărbat de 42 de ani din Ilfov a fost torturat până la moarte de 4 indivizi, care au intrat peste el în casă în plină noapte. Aceştia i-ar fi cerut codul PIN al cardului bancar, iar când a refuzat să-l dezvăluie, l-au legat și l-au bătut până a intrat în comă. A murit apoi la spital, câteva zile mai târziu. Trei dintre suspecţi sunt acum reţinuţi sub acuzaţiile de tâlhărie calificată urmată de moartea victimei şi lipsire de libertate. Vă avertizăm, urmează detali cu un puternic impact emoţional!

de Eduard Marin

la 28.03.2025 , 08:04

Cu fețele acoperite de cagule, patru indivizi, trei bărbați și o femeie, au pătruns noaptea în locuința victimei din localitatea Măgurele, judeţul Ilfov. Bărbatul de 42 de ani se afla în acel moment singur în casa, iar cel mai probabil agresorii au acţionat la pont. Cu un plan bine pus la punct, hoții au reușit să intre pe o ușă care nu era încuiată. L-au legat de mâini și de picioare cu cabluri, apoi l-au torturat încercând să afle codul PIN de la card.

Torturat până la comă, în Măgurele: vecinii l-au găsit pe bărbat în bucătărie, legat de mâini şi de picioare

Spre dimineață, vecinii au fost cei care au auzit strigătele de ajutor ale victimei, au intrat in locuinţa acestuia şi l-au găsit pe bărbat, în bucătărie, legat de mâini şi de picioare. 

Vezi și

Agresorii știau că bărbatul are în cont până la 100.000 de euro. Cu ultimele puteri, victima a reuşit să le povestească poliţiştilor cele întâmplate, după care a intrat în comă. A fost dus la spital, însă, din cauza rănilor suferite, a decedat la câteva zile de la internare. Anchetatorii au ridicat mai multe probe de la fața locului pentru a-i prinde pe criminali. 

Pe acelaşi subiect

"Este o tâlhărie calificată urmată de moartea victimei. Deci acuzaţia este destul de gravă. Trei dintre suspecţi au fost reţinuţi", a declarat Alexandra Zorca, avocata suspecţilor.

Cum au fost prinşi cei patru agresori

Înainte să fugă din locuinţa victimei, agresorii au furat bijuterii, un laptop, bani, şi un card bancar, pe care l-au folosit la un bancomat din Tulcea, moment în care au fost prinşi de poliţişti. Din Tulcea, suspecţii au fost duşi la audieri noaptea trecută la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buftea. 

În prezent, ancheta continuă iar suspecții riscă până la 18 ani de închisoare.

Eduard Marin Like
Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Ultimele studii arată că 50% dintre angajaţi vor trebui să-şi găsească alt job din pricina AI până în 2030. Credeţi că e posibil?
Observator » Evenimente » Torturat până la comă de patru hoţi, în propria casă din Măgurele. Lăsat să agonizeze, bărbatul a murit după câteva zile la spital