Tradiţii şi superstiţii de Dragobete! Ce trebuie să faci şi ce NU ca să-ţi meargă bine

Românii au varianta lor de "Valentine's Day", una mai frumoasă şi plină de tradiţii! Dragobetele este considerată prima zi de primăvară, când băieţii şi fețele adună flori, în special ghiocei şi cântă împreună

Cine este Dragobetele?

Divinitate mitologică similară lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un bărbat chipeş şi iubareţ nevoie mare. Nu blând ca Sf. Valentin, ci năvalnic el era la daci zeul care, ca un "nas cosmic", oficia în cer la începutul primăverii nunta tuturor animalelor. În decursul anilor această tradiţie s-a extins şi la oameni. Astfel, de Dragobete, feţele şi băieţii se întâlnesc pentru că iubirea lor să ţină tot anul, precum a păsărilor ce se "logodesc" în acesta zi.

Motivaţia preluării obiceiului păsărilor era profundă, din moment ce păsările erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvântul grecesc "pasăre" însemnând chiar "mesaj al cerului".

Dragobete este şi un zeu al bunei dispoziţii de ziua lui făcându-se petreceri (fără indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii...

Această sărbătoare are o simbolistică bogată şi interesantă. Dimineaţa, oamenii obişnuiesc să poarte cele mai bune haine şi se spala cu apa de izvor.

Pentru a avea un an bun, bătrânii satului acorda o îngrijire specială animalelor din ogradă, dar şi păsărilor. Bătrânii cred că în această zi păsările îşi aleg perechea pe viaţă şi se urnesc în construirea cuiburilor.

De asemenea, sacrificarea animalelor este interzisă în această zi. Se spune că cei care lucrează pământul în această zi se vor îmbolnăvi. De Dragobete nu trebuie să plângeţi, pentru că lacrimile aduc necazuri. Iar dacă unei fete îi place de un anumit băiat, trebuie neapărat să se întâlnească cu acesta.

Credinţa populară românească spune că cei care participă la Dragobete vor fi feriţi de boli tot anul. Aşadar: dimineaţa, îmbrăcaţi în cele mai bune haine, tinerii se întâlneau în centrul satului sau în faţa bisericii. Dacă timpul era favorabil, porneau cântând în grupuri către pădure sau prin lunci în căutarea ghioceilor şi a altor plante miraculoase(folosite pentru descântece de dragoste), dacă vremea era urâtă se adunau la unii dintre ei acasă şi se ţineau de jocuri şi de poveşti.

De Dragobete se făceau logodne simbolice pentru anul următor (uneori le urmau logodnele adevărate) sau feţele şi băieţii făceau fraţii de sânge.

În pădure, în jurul focurilor aprinse, tinerii băieţi şi fete stăteau de vorbă. Fetele strângeau viorele şi tămâioasa, pe care le păstrau la icoane, fiind folosite apoi în diverse farmece de dragoste. Prin unele locuri, exista obiceiul ca feţele mari să strângă apa din omătul netopit sau de pe florile de fragi. Această apă era păstrată cu mare grijă pentru că avea proprietăţi magice (se spunea că e "născută din surâsul zânelor") şi putea face fetele mai frumoase şi mai drăgăstoase. Dacă nu erau omăt şi fragi fetele adunau apa de ploaie (pentru spălatul părului) sau de izvor atunci când Dragobetele se ţinea în lună martie.

Pentru toţi, sărbătoarea dragostei era socotită una de bun augur pentru treburile mărunte, nu şi pentru cele mari. Deoarece se credea că Dragobetele îi va ajuta pe gospodari să aibă un an mai îmbelşugat decât ceilalţi, în ziua de Dragobete oamenii nu munceau ca în zilele cu sărbători religioase, doar îşi făceau curăţenie prin case. Cele care lucrau erau feţele îndrăzneţe care chiar îşi doreau să fie "pedepsite" de Dragobete. Chiar dacă mai "pedepsea" femeile, se considera că Dragobetele ocrotea şi purta noroc îndrăgostiţilor, tinerilor în general, putând fi socotit un veritabil Cupidon românesc.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰