Video Tragedia de la Crevedia. Doi dintre pompierii răniţi s-au întors acasă, după ce au fost trataţi într-un spital din Milano
Tragedia de la Crevedia o să ne rămână pentru totdeauna în minte. 58 de oameni au fost răniţi, dintre care 39 de pompieri. Mulţi, cu răni grave, au fost trataţi în străinătate în lipsa unui centru pentru marii arşi. Aseară, doi dintre pompierii care au petrecut zeci de zile în spitalul din Milano, s-au întors acasă. După un drum lung au ajuns la Timişoara, acolo unde au fost evaluaţi, iar în funcţie de starea acestora, medicii vor decide ce urmează. Atenţie, detalii cu un puternic impact emoţional!
La mai bine de două luni de la tragedia din Crevedia, doi dintre eroii răniţi în exploziile devastatoare s-au întors aseară acasă. După zeci de zile de tratament, şi recuperare, dar şi un drum lung ce a durat mai bine de 14 ore, aceştia au păşit în sfârşit pe pământ românesc.
Mihai Grecu, medic UPU: Pacienţii amândoi au fost stabili şi au suportat destul de bine transportul.
Reporter: Cum sunteţi?
Pompier: Foarte bine.
- Patronii staţiei GPL din Crevedia vor fi eliberaţi din spatele gratiilor
- 132 de victime ale exploziei din Crevedia cer despăgubiri de 26 milioane euro. Noi acuzaţii pentru cei doi patroni...
- Încă un rănit în explozia de la Crevedia a murit. Bilanţul deceselor a ajuns la 6 victime
- Primarul din Crevedia, Florin Petre, trimis în judecată pentru trafic de persoane și muncă forțată
- Blestemul focului la Crevedia. O căţeluşă a supravieţuit miraculos incendiului care a lăsat o familie fără...
Reporter: Cum a fost în Italia?
Pompier: Foarte ok. A fost foarte bine.
Cei doi pompieri, trataţi într-un spital din Milano
Cei doi pompieri au fost trataţi într-un spital din Milano. Însă lupta acestora nu e deloc aproape de final.
Iulia Pop, reporter Observator: După ce timp de două luni au luptat pentru vieţile lor într-un spital din Milano, doi dintre pompierii răniţi în explozia de la Crevedia, au revenit în ţară. Medicii de la Timişoara le vor evalua starea de sănătate şi în funcţie de asta decid dacă rămân aici sau merg mai departe pentru recuperare, la Bucureşti.
Medicii sunt încrezători, chiar dacă pompierii mai au de luptat
Medicii sunt însă încrezători.
Mihai Grecu, medic UPU: Sigur că vor necesita încă, eu ştiu, proceduri suplimentare şi fizioterapie, dar asta deja ţine de evoluţia pe termen lung.
În lipsa unui centru pentru marii arşi în ţara noastră victimele exploziilor de la Crevedia au fost transferate în unităţi medicale din afara ţării.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰