Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Ucigaşul lui Mario, internat sub pază la spital. Tensiuni în localitate după "vânătoarea" băiatului de 13 ani

Scandalul continuă şi astăzi. La primăria din comuna unde a avut loc crima este o şedinţă extraordinară la care participă inclusiv reprezentanţi ai şcolii din localitate, dar şi părinţi care au venit să afle care este exact situaţia. Îngrijorarea nu s-a risipit şi mulţi vorbesc încă de răzbunare, după ce suspectul de 13 ani a rămas în libertate.

de Iulia Pop

la 26.01.2026 , 14:41

După incidentul de aseară, Consiliul Local al comunei Sânmihaiu Român s-a reunit la solicitarea primarului. În urma ședinței publice, concluziile au fost clare: copilul implicat în cazul de omor, împreună cu familia sa, nu va primi aprobarea de a-și stabili domiciliul în comună. Totodată, dacă va solicita acest lucru, nu i se va permite nici înscrierea la școala din localitate, a declarat administrația locală în fața cetățenilor adunați astăzi la primărie.

Primarul a încercat să calmeze spiritele, asigurând oamenii că băiatul nu se mai află în comună. Potrivit autorităților, acesta a fost preluat aseară de o echipă a DGASPC, însoțită de polițiști și jandarmi, și transportat la Spitalul de Copii "Louis Țurcanu" din Timișoara, împreună cu mama sa. Luni dimineață, minorul a fost mutat sub pază la Secția de Neuropsihiatrie Infantilă.

Surse apropiate anchetei afirmă că mama copilului a început în sfârșit să colaboreze cu autoritățile. În lipsa cooperării, exista riscul ca băiatul să fie instituționalizat. În perioada următoare, adolescentul va urma un program de consiliere, care va include și tratarea unei posibile dependențe de droguri. Crima ar fi fost comisă în timp ce se afla sub influența substanțelor interzise.

Articolul continuă după reclamă

Oamenii care au instigat la violenţă ar putea fi amendaţi

Tensiunile din comună s-au calmat aseară, iar oamenii s-au retras la casele lor fără a mai fi nevoie de intervenția jandarmilor și poliției în fața casei bunicilor copilului. Autoritățile spun că situația ar fi putut degenera, motiv pentru care au fost mobilizate echipe speciale de intervenție. Acum, potrivit unor surse, se analizează posibilitatea luării unor măsuri împotriva celor care au instigat la violență în fața locuinței.

În cursul zilei, DGASPC Timiș urmează să facă declarații oficiale privind modul în care a fost preluat minorul și gestionată situația până în prezent.

Iulia Pop Like

Îmi place să știu. Pun întrebări, și cer, imperios, răspunsuri! Îmi place să ascult. Sincer, uneori de atât e nevoie! Îmi place să scriu. Sunt perfecționistă și “lupt” pentru fiecare cuvânt din știre! Îmi place să zâmbesc.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Luaţi suplimente pentru imunitate?
Observator » Evenimente » Ucigaşul lui Mario, internat sub pază la spital. Tensiuni în localitate după "vânătoarea" băiatului de 13 ani