Un avion militar de antrenament, la un pas de prăbușire la Baza Aeriană Boboc. Doi militari, la spital
Momente de panică la Baza Aeriană Boboc, din județul Buzău. Un avion militar de antrenament, aflat într-un zbor de instruire, a fost la un pas de prăbușire, după un exercițiu scăpat de sub control, potrivit Mediafax. La bord se aflau doi militari, un instructor și un elev, care au fost transportați la spital pentru evaluare. Aeronava a fost avariată, iar Statul Major al Forțelor Aeriene a dispus deschiderea unei anchete pentru a stabili cauzele incidentului.
Joia trecută, un avion IAK-52 aparținând Bazei Aeriene de Instruire și Formare a Personalului Aeronautic "Aurel Vlaicu" Boboc, a fost implicat într-un incident, pe timpul unui zbor de instrucție.
"Echipajul de la bordul avionului era format din doi militari, instructor și elev, și se află în afara oricărui pericol.
Imediat după incident aceștia au fost transportați cu ambulanța din dotarea bazei aeriene la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru o evaluare suplimentară completă.
Conform procedurilor standard în aceste situații, Șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a dispus constituirea unei comisii de cercetare a incidentului care analizează cauzele producerii evenimentului", conform Boardingpass.
Iakovlev Iak-52 este un avion ușor proiectat de birourile OKB Iakovlev din Moscova în anul 1976 și produs în România în perioada 1977 - 1998 de Întreprinderea de Avioane Bacău sub numele de Iak-52. Până în acest moment, autoritățile nu au precizat cât de grav a fost avariat avionul. Aceste avioane sunt folosite de Forțele Aeriene Române pentru instructajul inițial al elevilor piloți și pentru zboruri demonstrative.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰