Observator » Evenimente » Un bărbat de 37 de ani a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Cluj. Martorii spun că s-ar fi aruncat

Video Un bărbat de 37 de ani a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Cluj. Martorii spun că s-ar fi aruncat

Redactia Observator | Timp citire: 1 minut
Publicat la 23.09.2025, 17:34 | Modificat la 23.09.2025, 17:34

Un bărbat de 37 de ani a murit, după ce a căzut de la etajul 9 al unui bloc din Cluj. Martorii spun că individul s-ar fi aruncat. Medicii sosiţi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru el decât să constate decesul.

Din primele informaţii, bărbatul ar fi stat cu chirie în imobilul situat pe strada Mehedinţi. Poliţiştii fac cercetări pentru a afla ce s-a întâmplat cu exactitate şi ce l-ar fi determinat pe bărbat să îşi ia viaţa.

Ce spun oamenii legii

La data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 15.25, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată cu privire la faptul că la un imobil de pe strada Mehedinți, din municipiu, un bărbat ar fi căzut de la înălțime.

Articolul continuă după reclamă

Echipajele de poliție deplasate la fața locului au constatat că persoana în cauză este un bărbat de 37 de ani, din Orașul Huedin.

Din nefericire, echipajul medical aflat la fața locului a constatat decesul acestuia.

În cauză, polițiștii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii incidentului.