Video Un fost şef al Poliţiei Locale Oradea şi-a înjunghiat de 5 ori fosta iubită, într-o scară de bloc
Desfăşurare de forţe, duminică seară, în Oradea, după ce o femeie a fost înjunghiată de cinci ori de fostul iubit, în scara unui bloc. După mai multe ore de căutări, poliţiştii l-au prins pe agresor. Potrivit publicaţiei ebihoreanul.ro, acesta este fost şef al Poliţiei Locale din oraş.
- Femeie atacată și înjunghiată de fostul iubit, în Oradea.
- Agresorul este un fost șef al Poliției Locale din oraș.
Atacul a avut loc, duminică seară, pe strada Oneștilor.
Potrivit unui martor citat de ebihoreanul.ro, după ce s-au certat într-o mașinp, în parcare, polițistul local și-a înjunghiat de cinci ori fosta parteneră de viață, apoi a fugit.
Alerta la 112 a fost dată în jurul orei 18.00, la faţa locului fiind solicitat un echipaj medical al SMURD Bihor.
Femeia a fost transportată la Unitatea de Primire a Urgenţelor de la Spitalul Judeţean.
"Pacienta are în jur de 40 ani, are 5 plăgi prin înjunghiere, la nivelul toracelui şi abdomenului superior. Leziunile sunt de gravitate medie şi mare, sigur va rămâne internată în spital", a declarat duminică seară pentru ebihoreanul.ro şeful UPU-SMURD Bihor, dr. Hadrian Borcea.
Medicul a precizat că femeia este conştientă, stabilă, dar va avea nevoie de mai multe proceduri pentru a-i asigura respiraţia.
"Leziunile sunt penetrante, aproape de plămâni", a mai spus dr. Borcea.
Atacatorul, prins aproape de miezul nopții
După atacul șocant, polițiștii au început să "perieze" zona, pentru a da de agresor. Au folosit inclusiv reflectoare şi un câine de urmă.
Aproape de miezul nopții, bărbatul a fost prins și încătușat.
Individul se ascundea într-un bloc recent finalizat de pe strada Oneștilor, nu departe de imobilul unde a avut loc atacul.
Potrivit ebihoreanul.ro, victima se despărțise de bărbat în noiembrie, iar, în trecut, a obținut, pentru 3 luni, chiar și un ordin de protecție împotriva acestuia.
Aceeași publicație locală a dezvăluit că agresorul este poliţist local activ și a deținut funcții importante în cadrul Poliției Locale Oradea, fiind, la un moment dat, chiar șeful acestei instituții.
În cauză s-a deschis un dosar penal pentru tentivă de omor.
"În cauză s-a deschis un dosar penal pentru tentivă de omor, urmărirea penală se desfăşoară in rem. Organele de Poliţie, coordonate de un procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, se află la faţa locului, unde se efectuează cercetări, dar şi o acţiune de căutare a agresorului", a declarat, duminică seară, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, prim-procurorul adjunct Gligor Sabău.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰