Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"Un monstru cu chip de om". Femeie de 64 de ani, arestată după ce a târât un câţel legat de mașină, în Suceava

Un caz revoltător de cruzime împotriva animalelor a avut loc la Gura Humorului. O femeie de 64 de ani a fost surprinsă târând un câine legat de mașina sa, iar jandarmii au intervenit de urgență pentru a-l salva. Animalul a fost dus la un adăpost și primește acum îngrijiri corespunzătoare.

de Redactia Observator

la 30.05.2025 , 22:50

Un câine a fost târât de o mașină la Gura Humorului: jandarmii au salvat animalul "Un monstru cu chip de om". Femeie de 64 de ani, arestată după ce a târât un câţel legat de mașină, în Suceava - Jandarmeria Română | Facebook

Jandarmii din Gura Humorului au acționat rapid după ce o femeie a sesizat că un câine era târât pe stradă, legat de un autoturism. Imaginile i-au îngrozit pe martori, iar jandarmii au identificat imediat persoana responsabilă, o femeie în vârstă de 64 de ani.

Câinele a fost eliberat și salvat la timp de forțele de ordine, au informat forţele de ordine pe pagina oficială de Facebook. Jandarmii i-au dat apă și hrană, apoi l-au transportat la un adăpost pentru animale, unde va primi îngrijirea de care are nevoie.

Pe numele femeii au fost întocmite actele de sesizare pentru "schingiuirea animalelor", conform Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor.

Articolul continuă după reclamă

"Dar dincolo de consecințele legale, rămâne mâhnirea fără margini în fața unei astfel de atitudini", au transmis jandarmii pe pagina de Facebook.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

"Un monstru cu chip de om"

Reacţiile oamenilor nu au întârziat să apară în ceea ce priveşte cazul căţeluşui chinuit de femeia în vârstă de 64 de ani. Sute de comentarii au apărut la postarea publicată de Jandarmeria Română.

"Monstru cu chip de om", a scris un utilizator. 

"Unde s-a ajuns?", a scris o altă persoană.

"La 64 de ani ai ei și face așa ceva, nu vreau să mă gândesc ce a făcut toată viața ei cu animalele", a mai comentat cineva.

Multe persoane au apreciat intervenţia autorităţilor şi grija acordată animalului rănit: "Felicitări pentru intervenție! Multă sănătate cățelușului! Sper că l-ati dus într-un adăpost unde nu eutanasiază!", "Felicitări Jandarmeriei pentru intervenție!", în timp ce alţi internauţi s-au arătat interesaţi de starea căţeluşului.

Potrivit autorităţilor, acesta a fost dus la adăpost unde va fi îngrijit corespunzător şi de unde va putea fi chiar adoptat.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
V-aţi hotărât cu cine votaţi pentru Primăria Capitalei?
Observator » Evenimente » "Un monstru cu chip de om". Femeie de 64 de ani, arestată după ce a târât un câţel legat de mașină, în Suceava