Video România pregătește repatrierea cetățenilor prinși în conflictul din Orientul Mijlociu: "A fost înfricoșător"
Peste o mie de români sunt blocați în țările arabe, după ce conflictul din Orientul Mijlociu a închis spații aeriene peste noapte. Prinși între rachete, explozii și zboruri anulate, oamenii nu știu când vor ajunge acasă. Autoritățile române au activat celula de criză și caută soluții pentru repatrierea lor, imediat ce zborurile vor putea fi reluate.
"Chiar lângă noi, astăzi, acum câteva ore au căzut două bombe in the Palm. Încă se aud bubuituri", spune Ciprian.
Este faimosul Burj Al Arab, luat la ţintă. Un fragment de dronă loveşte faţada luxosului hotel.
A fost o noapte de foc în Golful Persic, în care fiecare zgomot semăna teroare. Din Emirate până în Bahrain, cerul a fost brăzdat de rachete lansate dinspre Iran, iar sistemele de apărare au interceptat proiectile deasupra Dubaiului. În mijlocul bombardamentelor au fost prinși și mii de români aflaţi vacanță sau tranzit.
Panică printre români
"A căzut o bomba fix pe aici pe unde vrem să mergem noi și acu mergem spre casa și toată lumea fuge", spune un alt român.
Alice Ene, pilot profesionist de drifturi a venit în Dubai pentru o competiţie auto.
"A fost înfricoşător să văd rachete pe cer şi să aud exploziile. Aseară, înainte de somn, am auzit doua explozii f puternice. La 3 am reuşist sa adorm, a fost cea mai stresantă noapte din viaţa mea. Sunt destul de speriată pt că nu avem cum să controlăm situaţia asta", a declarat Alice Ene.
Ana este pe un vas de croazieră în portul din Dubai. A ajuns înainte de startul bombardamentelor şi este blocată blocată la bordul navei.
"Există multă-multă panică. Ne-au recomandat să nu părăsim vasul pentru siguranţa noastră. În seara asta pe cer am putut să vedem drone, se aud explozii şi bubuituri destul de puternice", a declarat Ana Negoiţă, turistă în Dubai.
Haos este şi pe aeroport, devenit un uriaş centru pentru refugiaţi. Printre ei, un grup de 28 de elevi români, din Focşani, care erau într-o excursie cu şcoala.
"Eram în aeroport, urma să ne îmbarcăm, noi fiind mulţi am decis să ne îmbarcăm mai la final. Între timp, pasagerii care se îmbarcaseră deja au fost debarcaţi. Fiind cu copiii, noi am decis să mergem la un hotel, pentru că nu erau condiţii potrivite acolo, nu puteam să îi lăsăm să stea pe scaune şi pe jos şi suntem acum într-un hotel situat la 15 min. de aeroport", a declarat Ligia Harasim, profesoară de limba engleza.
Pe străzile din Dubai, oamenii se plimbă printre zgârie nori la 28 de grade în timp ce din văzduh se aud zgomote de bombardamente.
"Chiar acum s-a auzit cum a fost interceptat o rachetă şi se pare că sunt din ce în ce mai multe bubuituri", a declarat Razvan Raducan.
"A rămas în continuare această alertă şi toţi cetăţenii sunt sfătuiţi să evite locurile aglomerate", spune o româncă.
1.000 de români, în zona de conflict
Autorităţile române sunt în contact cu peste 1.000 de români aflaţi în zona de conflict, dar numărul celor care nu se pot întoarce în ţară este mult mai mare.
"Am luat legătura cu consulatul României în Abu Dhabi. Suntem aproximativ 150 de români. Fiecare şi-a luat cazare pe cont propriu, pe unde a putut, dacă a putut", a declarat Vlad Jipa, un român în Abu Dhabi.
La nivelul Ministerului de Externe, a fost creată o celulă de criză pentru a gestiona situaţia.
Până în acest moment, nu există români răniți ca urmare a incidentelor din Orient, dar zborurile comerciale rămân suspendate. La nivelul Ministerului de Externe se cauta soluții pt repatrierea românilor blocați fie prin curse charter, fie prin organizarea unor zboruri pe alte trasee dar doar dupa ce spatiile aeriene vor fi redeschide.
"Este extrem de important să-şi înregistreze prezența la consulate pentru că atunci când zborurile sau operațiunile de repatriere fie de România fie alte țări să poată să primească informațiile la timp", a declarat Andrei Ţărnea, purtător de cuvânt MAE.
Între timp, în România, eliminarea Ayatolahului Khamenei i-a scos în stradă pe iranienii stabiliţi la noi.
"E o mare bucurie, nu există niciun om de origine din Iran care să vă spună altceva. S-a făcut trecerea de la lacrimi de tristețe la lacrimi de bucurie". "Un om care a făcut crime de 30 de ani a dispărut, scopul nostru este eliminarea totală a acestui regim cu ajutorul Israelului și americanilor", spun iranienii din România.
Aproximativ 4.000 de iraniei sunt stabiliţi în România.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰