Un suporter al lui PAOK a făcut infarct după ce a aflat că prietenul său a murit în accidentul din Timiş
Informaţie cheie în ancheta accidentului din apropiere de Lugoj în care şi-au pierdut viaţa 7 suporteri greci ai echipei Paok Salonic. Unul dintre supravieţuitori a povestit că volanul microbuzului s-ar fi blocat în timpul depăşirii. Microbuzul în care erau 10 oameni a intrat într-o depăşire şi s-a ciocnit frontal de un TIR care venea din sens opus. Sute de suporteri greci ai echipei Paok Salonic, antrenată de Răzvan Lucescu, au ajuns aseară la Timişoara. Mergeau în Franţa la meci, dar s-au întors din drum pentru a-i vizita pe cei 3 tineri care au supravieţuit teribilului accident.
Imaginile cu accidentul şi impactul devastator, filmat de camera de bord a camionului pe care îl depăşise microbuzul au circulat repede, inclusiv în mediul online. Peste 200 de suporteri ai echipei Paok Salonic au ajuns aseară în România, după ce au aflat că 7 oameni, fani ai aceluiaşi club sportiv şi-au pierdut viaţa. Suporterii erau în Budapesta şi mergeau în Franţa, spre meciul cu Lyon, dar s-au întors pentru a vizita supravieţuitorii. S-au oprit mai întâi, la locul tragediei unde şi-au lăsat eşarfele cu însemnele echipei.
Suporterii au fost escortați de jandarmi până la Spitalul Judeţean din Timişoara, acolo unde au fost duşi cei trei răniţi. Atmosfera a devenit tensionată, iar jandarmii au făcut un cordon de siguranţă. Şi în timpul zilei, un bărbat al cărui frate a murit în accident şi-a pierdut cumpătul şi a lovit camera unui operator. Poliţiştii l-au dus la secţie.
Ce spun martorii despre accidentul din Timiş
Martorii spun că şoferul microbuzului, un bărbat de 29 de ani, conducea agresiv, exasperat că fusese prins într-o coloană de camioane şi cisterne. Unul dintre supravieţuitorii accidentului care s-a destănuit unui medic grec vine cu o altă ipoteză şi susţine că volanul s-ar fi blocat chiar în depăşire.
"Domnul care s-a internat la ortopedie. Era conştient, fără medicamente sedative. Asta a spus şi la prietenii lui. S-a activat sistemul Lane Assist din cauza căruia şoferul a pierdut controlul maşinii", a declarat medicul Dimitris Koukoulas
Trei dintre cei care au murit în accident sunt din Alexandreia, doi din Katerini şi doi din Salonic. "Niciunul dintre noi nu vrea să creadă. Un prieten m-a sunat şi mi-a spus că are veşti foarte proaste. Mi-a spus că au avut un accident şi că se află la terapie intensivă. Iar că fratele meu a murit. Credem în miracole şi nu vrem să fie adevărat", spune fratele uneia dintre victime.
Toate victimele au între 28 şi 30 de ani. Plecaseră la un drum de peste 2.000 de kilometri şi mergeau la Lyon, unde echipa lor joacă joi cu Olympique Lyon în Europa League. În vehicul se aflau, potrivit autorităților, 10 persoane, deși microbuzul era omologat pentru 8 locuri plus cel al şoferului.
"Trei bărbaţi care au prezentat multiple leziuni şi contuzii ale organelor interne. Din fericire nu a fost nevoie de o intervenţie chirurgicală de urgenţă până în acest moment", a declarat Mihai Grecu, Spitalul Judeţean Timişoara.
Încă o lovitură pentru PAOK
Printre victimele care au supravieţuit impactului se numără şi doi verişori de 20 de ani. Un prieten ajuns la Timişoara a putut să-i viziteze. "Noi, în Grecia, avem autostrada ok. Când suntem pe drumuri străine, avem mai multă grijă. Nu e bine că a făcut aşa, nu e bine. Când apare un camion pe drum, vezi".
La doar câteva ore de la vestea tragică, a mai venit o lovitură pentru PAOK. Un alt fan al clubului a murit, după ce a aflat că unul dintre suporterii care s-au stins în accidentul petrecut la noi în ţară era un prieten apropiat.
Răzvan Lucescu şi fanii lui PAOK au adus un omagiu la stadionul echipei. Premierul Ilie Bolojan a transmis, în numele guvernului României, condoleanţe famililor celor şapte tineri. O reacţie a venit şi din partea ministrului sănătăţii din Grecia, care le-a mulţumit autorităţilor din România pentru cooperare.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰