Galerie foto Un tânăr agent din Galaţi a făcut zob o căruță cu maşina de poliţie: 4 victime, după un impact înfiorător
Tragedie pe un drum din Galaţi, în această dimineaţă. O femeie a murit, iar alte trei persoane au fost rănite, după ce căruţa în care se aflau a fost spulberată de o maşină de poliţie. Accidentul a avut loc la ieşirea din Pechea către Rediu. Din primele informaţii, atelajul nu ar fi fost semnalizat.
Conform poliţiştilor gălăţeni, agentul implicat în accidentul mortal este din Matca şi are 20 de ani. Ambii conducători de vehicule pentru consumul de alcool, iar rezultatele au fost negative.
Accident mortal cu maşina de poliţie, în Galaţi
"La data de 9 septembrie 2025, la ora 06:08, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au fost sesizați, prin apel la numărul unic 112, cu privire la producerea unui accident rutier, pe DJ 255.
Din primele cercetări efectuate la fața locului, aceștia au stabilit că o autospecială de poliție, condusă de un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Matca, județul Galați, care se deplasa dinspre localitatea Pechea, către Rediu, ar fi intrat în coliziune cu un atelaj hipo, care avea aceeași direcție de deplasare. În urma impactului, a rezultat rănirea a 3 persoane (doi bărbați în vârstă de 23 și 73 de ani, și o femeie de 47 de ani) și decesul unei femei, de 71 de ani, toți din localitatea Pechea, aflați în atelajul hipo. Rezultatele testării celor doi conducători de vehicule, cu privire la consumul de alcool, au fost negative", au transmis reprezentanţii IPJ Galaţi.
Poliţiştii gălăţeni continuă cercetările, pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs tragedia.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰