Un tânăr de 35 de ani din Vaslui a murit la mai puțin de 48 de ore de la rapel. Andrei suferea de mai mulți ani de insuficiență renală și diabet
Andrei, un tânăr de 35 de ani din Vaslui, a murit la mai puțin de 48 de ore după ce a fost imunizat cu cea de-a doua doză a vaccinului anti-COVID-19. Bărbatul, care este fratele artistului vasluian Romeo Zaharia, suferea de mai mulți ani de insuficiență renală și diabet tipul 1.
Vineri, 19 martie, Andrei a făcut dializa, iar la prânz a primit a doua doză de vaccin. Câteva ore mai târziu a început să se simtă rău și a făcut febră. Sâmbătă noaptea, starea sa s-a agravat. Medicii sosiți la fața locului l-au resuscitat mai bine de două ore.
Au reușit să-l stabilizeze și să-l transporte la Spitalul Județean din Vaslui, însă o oră mai târziu, tânărul se stingea din viață. Diagnosticul pus de medici: fibrilație ventriculară neresuscitabilă. Potrivit vremeanoua.ro, familia tânărului crede că și dializa și vaccinul a fost prea mult într-o singură zi pentru trupul firav al lui Andrei.
Mesaje emoționante după moartea lui Andrei
- Fetiţă de 4 ani, ucisă în bătaie de propria mamă, în Prahova. Femeia cu probleme psihice mai are un bebeluş
- El este jandarmul de 27 de ani, împuşcat mortal de un coleg la un exercițiu de trageri. Răzvan era subofiţer la...
- Cel mai mare tablou semnat de Nicolae Grigorescu va fi expus din nou, după ce a stat mai bine de 20 de...
- Trei maşini, avariate la Oradea din cauza vântului puternic. Crengi groase, smulse şi azvârlite de rafale
- Controale neanunţate, în toiul nopţii, la centre DGASPC Prahova: gândaci, ferestre sparte, mizerie în băi şi...
Mesajele emoționante au împânzit rețelel de socializare. „Puiul mamii, ai rupt sufletul din mine. Ai plecat mult prea devreme de lângă noi. Nu stiu ce o să fac fără tine. Drum lin lângă tăticul tău. Dumnezeu să te aibă în pază, suflet bun!”, a scris mama tânărului. “Dumnezeu să te odihnească, frățiorul meu scump și drag”, a scris pe Facebook Romeo Zaharia.
“Doamne, nu îmi vine să cred! E un șoc! Dumnezeu să îl ierte și multă putere familiei îndurerate. Ne vom aduce mereu aminte de el, așa cum era, plin de viață!”; “Regrete eterne,om bun! Nu mi-a venit să cred și nici acum nu îmi vine încă să cred asta. Dumnezeu să te ierte și să te odihneasca în pace, să vegheze asupra ta acolo,Sus, mereu. Mai aveai multe de realizat și o viață înainte, dar Dumnezeu a ales sa te ia la El mai devreme. Fără cuvinte! Sincere condoleanțe familiei și putere să treacă peste acest necaz”.
“Aparatul de dializă te așteaptă, Andrei! Patul e gol, Andrei! Toți te așteptăm. Aveam o lumânare cumpărată prin mașină pentru tata, nu pentru tine, Andrei. Mă doare sufletul tare, Andrei!”, au scris apropiații.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰