Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Unde va activa Kovesi după revocare. Fosta şefă a DNA a făcut o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii

Laura Codruţa Kovesi a anunțat astăzi, după ce a fost revocată de preşedintele Iohannis, că nu va mai lucra în DNA, dar își va continua cariera de procuror.

de Redactia Observator

la 09.07.2018 , 14:09

Unde va activa Kovesi după revocare. Fosta şefă a DNA a făcut o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii Unde va activa Kovesi după revocare. Fosta şefă a DNA a făcut o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii - Hepta

Laura Codruţa Kovesi a anunțat astăzi, după ce a fost revocată de preşedintele Iohannis, că nu va mai lucra în DNA, dar își va continua cariera de procuror.

„Începând de azi nu voi mai lucra în DNA. Voi rămâne procuror. Vreau să adresez un mesaj colegilor mei: vă mulțumesc tuturor pentru curajul vostru, profesionalism. Vă mulțumesc că ați mers înainte indiferent de cât de atacați și umiliți am fost. Dragi colegi, ce am reușit să demonstrăm a fost că instituțiile publice din România lucrează legal și, da, corupția poate fi înfrântă. Episodul de azi nu e înfrângere. Modul în care se forțează modificarea legilor penale arată că vor protecție. (...) Este de bun simț să observăm că voința politică este pentru blocarea anchetelor, pentru blocarea Justiției”, a spus fosta şefă a Anticorupţiei, după revocare

Laura Codruţa Kovesi a transmis un mesaj și colegilor săi, cerându-le să-și facă în continuare treaba și să nu abandoneze. 

Articolul continuă după reclamă

Înainte de a fi numită la PÎCCJ, Laura Codruța Kovesi a fost procuror-şef al Biroului Teritorial Sibiu – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. 

Pe acelaşi subiect

Rămâne de văzut dacă Laura Codruța Kovesi se întoarce în Sibiu sau va opta pentru o altă variantă, cum ar fi să rămână în DNA central. 

Revocată din funcție, Laura Codruța Kovesi a transmis o notă către CSM prin care cere să rămână procuror. CSM va analiza solicitarea miercuri, la ora 10.00, transmite Antena3.

Pe ordinea de zi a şedinţei din 11 iulie a Secţiei pentru procurori a CSM se află un singur punct: "Nota Direcţiei resurse umane şi organizare nr. 4303/2018 privind continuarea activităţii doamnei Laura Codruţa Kovesi, procuror şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, ca urmare a revocării din funcţia de conducere deţinută".

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Evenimente » Unde va activa Kovesi după revocare. Fosta şefă a DNA a făcut o cerere către Consiliul Superior al Magistraturii