În 1977, un prinț saudit a vrut să aducă un aisberg din Antarctica în deșert. Experimentul care a uimit lumea
Urmărește ObservatorNews pe Discover
În octombrie 1977, un bloc uriaș de gheață a devenit atracția unui orășel din statul american Iowa, aflat la sute de kilometri de ocean, scrie New York Times. Aisbergul, adus tocmai din Alaska, cântărea peste o tonă și fusese transportat cu elicopterul, avionul și camionul. În spatele acestei operațiuni neobișnuite se afla un prinț saudit, care avea un plan ambițios: să aducă aisberguri din Antarctica în Orientul Mijlociu și să le transforme în surse de apă potabilă pentru regiunile aride.
Povestea pare desprinsă dintr-un film, dar s-a întâmplat cu adevărat. La Universitatea de Stat din Iowa, aproximativ 200 de oameni de știință din 18 țări s-au întâlnit pentru a discuta dacă uriașele bucăți de gheață ar putea fi transportate pe ocean până în zonele afectate de secetă. Ideea era simplă: în loc să consume cantități uriașe de energie pentru a transforma apa sărată în apă potabilă, de ce să nu aducă gheață din Antarctica și să o lase să se topească?
Un plan de milioane de dolari
Inițiativa îi aparținea prințului Mohammed al-Faisal, nepotul regelui Khaled al Arabiei Saudite. Acesta conducea compania Iceberg Transport International, înființată împreună cu inginerul francez Georges Mougin, și încerca de mai mulți ani să transforme ideea în realitate.
Pentru a demonstra că proiectul merită luat în serios, prințul a sponsorizat o conferință internațională dedicată folosirii aisbergurilor. Nu s-a mulțumit însă să-i invite pe specialiști la discuții. A vrut să le aducă și o bucată de gheață, ca să vadă cu ochii lor despre ce era vorba.
Așa a ajuns un bloc de gheață de aproximativ 1.100 de kilograme din Alaska în orașul Ames, din statul Iowa. Pentru a rezista călătoriei, a fost învelit în materiale izolatoare și păstrat la rece cu gheață carbonică. A fost ridicat cu ajutorul unui elicopter, transportat cu avionul și apoi dus cu un camion frigorific până în campusul universitar, scrie Economic Times.
Acolo, aisbergul a fost păstrat într-un congelator de mari dimensiuni, până când a fost prezentat publicului. Localnicii au fost fascinați de apariția lui. Unii au venit doar să-l atingă, alții au vrut să guste din gheață. Un cuplu s-a prezentat chiar cu pungi de plastic, o găleată și un târnăcop, hotărât să ia câteva bucăți acasă.
200 de specialiști au analizat ideea care putea schimba lumea
Conferința s-a desfășurat între 2 și 6 octombrie 1977 și a reunit experţi, biologi marini, ingineri și reprezentanți ai companiilor și ai autorităților. Evenimentul a fost finanțat în principal de prințul saudit și de Fundația Națională pentru Știință din Statele Unite.
Profesorul Abdo Husseiny, de la Universitatea de Stat din Iowa, a coordonat propunerea de cercetare care a stat la baza întâlnirii. Potrivit presei universitare, fundația americană a oferit o finanțare de 25.000 de dolari, iar prințul a acoperit restul costurilor, estimate la aproximativ 50.000 de dolari.
Miza era uriașă. Compania prințului lua în calcul transportarea unui aisberg de 100 de milioane de tone pe o distanță de aproximativ 11.500 de kilometri, până în Peninsula Arabică. Costul estimat al operațiunii ajungea la 100 de milioane de dolari.
Planul putea funcționa doar dacă aisbergul pierdea pe drum cel mult o cincime din masa sa. Specialiștii au analizat mai multe variante de transport și metode prin care gheața putea fi protejată de căldură. Una dintre propuneri era învelirea aisbergului în folii de plastic, pentru a încetini topirea.
De ce nu a mai ajuns niciun aisberg în deșert
În ciuda entuziasmului de la conferință, proiectul s-a lovit de obstacole greu de depășit. Curenții oceanici, temperaturile ridicate, topirea gheții și costurile uriașe ale transportului au făcut ca planul să rămână pe hârtie.
Asta nu a însemnat că ideea a fost abandonată definitiv. În 2017, o companie din Emiratele Arabe Unite a anunțat un proiect asemănător: voia să tracteze aisberguri din apropierea Antarcticii până pe coasta emiratului Fujairah. Inițiativa a fost primită cu scepticism de mai mulți cercetători, iar proiectul nu s-a concretizat.
Aproape 50 de ani mai târziu, problema care a dat naștere planului rămâne însă actuală. În multe regiuni ale lumii, rezervele de apă sunt tot mai solicitate, iar seceta pune presiune pe autorități și comunități.
În 1977, chiar înaintea conferinței din Iowa, o reuniune a Organizației Națiunilor Unite dedicată apei, organizată în Argentina, atrăsese atenția asupra faptului că apa dulce este o resursă limitată, care trebuie administrată cu grijă. Aisbergul adus în Iowa nu a ajuns niciodată în Arabia Saudită. Ba chiar s-a topit înainte ca specialiștii să găsească o soluție pentru transportul lui.
