Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Vânătorii de munte francezi, elita armatei, s-au îndrăgostit de ciorba de fasole românească de la Poligonul Cincu

Vârf de lance al armatei franceze, vânătorii de munte s-au adaptat foarte bine în România, după primele două luni petrecute aici. Zilnic, participă la trageri alături de soldaţii români şi sunt pregătiţi la orice oră să ne apere. S-au îndrăgostit de mâncarea de popotă, în special de ciorba de fasole. 

de Laurenţiu Rădulescu

la 28.04.2022 , 20:34

E dimineaţă la Cincu. Cei 150 de militarii francezi cantonaţi aici încep primele antrenamente. 

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Astfel de antrenamente au un rol foarte bine definit, mai exact cel al luptei de gherilă sau al luptei urbane.

Soldaţii francezi exersează tragerile cu mortiere şi rachete. Sunt şi atacuri care ratează ţinta.

Vezi și

România este punct strategic pe harta NATO

Pe acelaşi subiect

De când a început războiul din Ucraina, în România au fost trimişi 500 de militari francezi, 300 belgieni, dar şi polonezi. Lor li se vor alătura şi soldaţi din Olanda. Împreună vor forma grupul de luptă, primul care intervine alături de forţa de reacţie rapidă, dacă o ţară NATO e atacată. Forța de reacţie a fost activată pentru prima dată în istoria alianţei.  

Adrian, soldat francez: Grupul de luptă, în fruntea căruia se va afla Franţa, are un batalion format din 500 de oameni. Toţi soldaţii noştri conlucrează cu soldaţii români, cu forţele americane şi poloneze.

Astfel de grupuri de luptă mai există şi în Estonia, Letonia, Lituania sau Polonia

La Cincu, cei 150 de soldați francezi și-au amenajat un mic oraş

Laurenţiu Rădulescu, reporter Observator: Iar pentru a găzdui câteva sute de militari, evident că a fost nevoie şi de amplasarea a câtorva zeci de containere. Ce sunt aceste containere? Dormitoare, locuri de relaxare, băi. Este un mic oraş în interiorul acestui poligon.

Francezii au fost impresionaţi de mâncarea de popotă, pregătită de soldaţii noştri.

Claire, soldat: Azi mâncăm ciorbă de fasole, aşa cum îi spuneţi. Este o mâncare românească. Şi pui. Este o metodă bună să vă descoperim cultura pentru că la baza Mihai Kogălniceanu mâncăm preparate americane, iar aici româneşti.

Reporter: Ce îţi place cel mai mult?

Claire, soldat: Ciorba de fasole.

Soldaţii francezi se vor roti la şase luni, dar vor rămâne o prezenţă permanentă în ţara noastră. 

Laurenţiu Rădulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Evenimente » Vânătorii de munte francezi, elita armatei, s-au îndrăgostit de ciorba de fasole românească de la Poligonul Cincu