Video cutremurător de la accidentul din Bistriţa-Năsăud, în care a murit mama a 9 copii. Fiul ei de 13 ani este în comă
Grav accident rutier, în această dimineaţă, la ieșirea din Parva spre Rebrișoara Grecului, în Bistriţa-Năsăud. Cinci persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Printre victime, o mamă şi trei dintre copiii ei. Femeia a murit, iar băiatul ei de 13 ani este în comă.
Grav accident rutier, în această dimineaţă, pe DJ 172B, la ieșirea din localitatea Parva spre Rebrișoara Grecului, în Bistriţa-Năsăud. Cinci persoane au fost rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat. Printre victime, o mamă şi trei dintre copiii ei. Femeia a murit, iar unul dintre fii, un băiat de 13 ani, este în comă la Spitalul din Mureş.
Accidentul de la Parva s-a produs în jurul orei 5.30. Tânăra de 37 de ani, care se afla la volan, a pierdul controlul maşinii şi s-a răsturnat.
Primele concluzii arată că femeia, domiciliată în Rebrișoara, Floarea I. (36 de ani), nu a adaptat corespunzãtor viteza într-o curbă la dreapta.
Tânăra, alături de trei dintre copiii săi, respectiv: Beniamin (13 ani), Dumitru (17) și Daniel (18), venise să ia un tânăr din Parva, pe Maxim R. (18 ani), pentru a-l transporta la un autobuz cu direcția Spania. După accident, toți cei cinci au rămas încarcerați, însă trei au reușit să iasă afară după ce au spart parbrizul. Imaginile de la locul accidentului sunt dramatice.
Pentru şoferiţă și băiatul ei de 13 ani, inconștienți, a fost nevoie de intervenția pompierilor pentru a fi scoși din autoturism. Imediat au început manevrele de resuscitare, care au dat rezultate după o jumătate de oră.
Băiatul a fost readus la viaţă şi transportat cu elicopterul SMURD la Spitalul din Mureş.
Din păcate, însă, după câteva minute, mama a intrat din nou în stop cardiorespirator, fiind declarată decedată.
Tragedia este cu atât mai mare cu cât femeia mai are acasă 6 copii , cel mai mic de doar două săptămâni. Poliția a deschis o anchetă în acest caz.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰