Video EXCLUSIV. Cum arată Catedrala Mântuirii Neamului în interior. Peste 200 de artiști lucrează la piesele de mozaic din Veneția
După 14 ani de controverse şi 250 de milioane de euro investite, lucrările la Catedrala Mântuirii Neamului sunt aproape gata. Sute de muncitori lucrează fără preget pentru ca ansamblul să poată fi sfinţit pe 26 octombrie. Instalarea crucii pe turla mare şi montarea vitraliilor exterioare sunt etapele cele mai aşteptate. Iar în atelierul de mozaic, cu tone de piese din Veneţia, se creează în fiecare zi o bucăţică de capodoperă. Imagini în exclusivitate.
Ziua cea mare e tot mai aproape: pe 26 octombrie Catedrala va fi sfințită. Deocamdată, se lucrează intens la tencuială și la soclul bisericii. Crucea de 7 metri va fi montată pe turla mare la începutul lunii aprilie. Construcția, începută în 2011, are 126 de metri lungime, 120 de metri înălțime și 67 de metri lățime.
Nicolae Crîngașu, consilier patriarhal și coordonator al șantierului, a explicat: "Sub noi este un spațiu în care vor fi și activități de cult – slujbe, conferințe preoțești, teologice și culturale. Vor fi concerte. Inițial, în prima parte a proiectului, exista și o parcare auto pentru 517 autoturisme. Ulterior, ne-am dat seama că e mai bine să stea oamenii la adăpost, iar mașinile afară. În jurul catedralei, cum o vedeți, este o piațetă circulară pentru ceremoniile cultice, unde biserica trebuie înconjurată."
Întrebat dacă totul va fi gata până pe 26 octombrie, Nicolae Crîngașu a declarat: "Nici vorbă. Noi ne străduim cu eforturi uriașe să o facem într-un stadiu tehnic în care să putem face recepția spațiului principal"
Interiorul Catedralei Mântuirii Neamului va fi copleșitor de frumos
- Programul "milităresc" al Anei Dumbravă, nr. 1 la Counter Strike din lume. Are antrenor, psiholog și face...
- Ce înseamnă pentru ţara noastră noul mandat al lui Donald Trump. Ştefan Popescu, analist: Suntem foarte...
- EXCLUSIV. Familia românului lăudat de Trump, despre discuţia avută cu preşedintele SUA: "Nu ne doboară nimeni"
- Un român a filmat ce-a mai rămas din Los Angeles, oraşul mistuit de flăcări: "Sunt răvăşit. Aerul a fost toxic"
- Christian, abandonat la naştere şi adoptat în SUA, şi-a cunoscut mama naturală după 26 de ani. Poveştile care...
Este cel mai mare proiect realizat vreodată în tehnica mozaicului, iar Sfântul Altar îți taie deja răsuflarea. Iconostasul a intrat deja în Cartea Recordurilor, fiind cel mai mare din lume.
Dan Codrescu, autorul mozaicului catedralei, a explicat: "Aici avem schițele care vor înfrumuseța pronaosul catedralei. Urmează ca ele să fie executate în mozaic. Avem tone de mozaic în atelier, având în vedere că pe un metru pătrat intră aproximativ 16 kilograme de mozaic. Până acum, s-au montat 12.000 de metri pătrați de mozaic."
Peste 200 de artiști lucrează la foc continuu în atelierul de mozaic, de luni până sâmbătă. Sute de kilograme de tesere ajung săptămânal din Veneția pentru a fi amplasate pe icoanele din catedrala națională.
Evenimentul de sfințire marchează un secol de când Biserica Ortodoxă Română a fost ridicată la rang de Patriarhie și 140 de ani de când i-a fost recunoscut statutul de Biserică Autocefală.
Adrian Agachi, purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, a declarat: "Este un simbol al demnității și spiritualității românești. O catedrală care a fost dorită de marii scriitori ai neamului nostru, Mihai Eminescu, Ioan Slavici. Înseamnă jertfa fiecărei persoane, de la cele cu venituri mici, modeste, dar care au dorit să contribuie din puținul lor – cum am spune într-un limbaj biblic, «banul văduvei» – până la persoane, fără îndoială, cu posibilități financiare mai ample".
Cele două turnuri de la intrare, din fața porticurilor, sunt un simbol al recunoștinței Bisericii pentru eroii neamului, dar și pentru cei care au contribuit la ridicarea catedralei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰