Antena Meniu Search
x

Curs valutar

A început cursa contracronometru împotriva variantei Omicron. Ursula von der Leyen a cerut populaţiei să-şi ia măsuri de precauţie

O "cursă contracronometru" a început pentru analizarea variantei Omicron a coronavirusului SARS-CoV-2, a declarat duminică preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, care a cerut populaţiei să-şi ia măsuri de precauţie pentru a le da cercetătorilor timp să analizeze această nouă variantă, transmite AFP.

de Redactia Observator

la 28.11.2021 , 22:28

A început cursă contracronometru împotriva variantei Omicron. Ursula von der Leyen a cerut populaţiei să-şi ia măsuri de precauţie A început cursă contracronometru împotriva variantei Omicron. Ursula von der Leyen a cerut populaţiei să-şi ia măsuri de precauţie - Shutterstock

''Ştim că suntem acum angajaţi într-o cursă contracronometru'', a spus Von der Leyen într-o declaraţie dată presei în timpul unei vizite în Letonia, adăugând că producătorii de vaccinuri au nevoie de două până la trei săptămâni pentru ''a avea o viziune completă asupra caracteristicilor mutaţiilor'' acestei noi variante care a fost semnalată de Africa de Sud către Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) pe 24 noiembrie, scrie Agerpres.

''Trebuie să câştigăm timp'', a subliniat şefa Comisiei Europene, care le-a adresat cetăţenilor europeni un mesaj în care le cere să se vaccineze, să poarte masca şi să respecte distanţarea necesară pentru a preveni infectarea.

Pfizer-BioNTech trebuie să-şi adapteze vaccinul într-un termen de 100 de zile pentru noua variantă

Articolul continuă după reclamă

Ea a amintit că în contractul semnat de Comisia Europeană cu grupul farmaceutic Pfizer-BioNTech pentru achiziţia în total a 1,8 miliarde de doze de vaccin există o clauză referitoare la situaţia apariţiei unei variante a coronavirusului care ocoleşte vaccinul existent în prezent. Conform acestei clauze, Pfizer-BioNTech trebuie să-şi adapteze vaccinul într-un termen de 100 de zile.

Pe acelaşi subiect

Mai multe state europene au deja confirmate cazuri de infectare cu varianta Omicron, printre acestea fiind Belgia, Olanda, Germania, Marea Britanie, Italia, Danemarca şi Cehia.

Cele mai multe sunt în Olanda, 13 cazuri în rândul a 61 de pasageri testaţi pozitiv pe aeroportul din Amsterdam după ce au sosit vineri cu două avioane din Africa de Sud care împreună aveau la bord peste 600 de pasageri. Autorităţile sanitare olandeze încearcă acum să găsească şi să testeze circa 5.000 de alte persoane care au venit în ultima săptămână din ţări din zona Africii Australe.

Cazuri Omicron în mai multe țări din Europa

Germania şi Marea Britanie au confirmat fiecare duminică al treilea caz de infectare cu noua variantă, toate fiind legate de călătorii în Africa de Sud.

Descoperită în Botswana şi Africa de Sud, varianta Omicron se răspândeşte deja în lumea întreagă şi provoacă îngrijorare întrucât prezintă mutaţii multiple şi pare a fi chiar mai contagioasă decât celelalte variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, inclusiv Delta, varianta dominantă în prezent şi deja foarte contagioasă.

Un medic sud-african care a consultat pacienţi infectaţi cu varianta Omicron susţine că aceştia aveau simptome uşoare, dar majoritatea erau bărbaţi sub 40 de ani şi aproape jumătate dintre ei erau vaccinaţi.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?
Observator » Ştiri externe » A început cursa contracronometru împotriva variantei Omicron. Ursula von der Leyen a cerut populaţiei să-şi ia măsuri de precauţie