Antena Meniu Search
x

Curs valutar

"A murit liniştit, în locuinţa sa". Kenneth Welsh, starul care l-a interpretat pe Windom Earle din „Twin Peaks” a murit la 80 de ani

Kenneth Welsh, starul din Twin Peaks a murit. Actorul a jucat sute de roluri pe scenă și pe ecran de-a lungul unei cariere care a durat mai mult de jumătate de secol. 

de Cristina Dimulescu

la 09.05.2022 , 10:49

Kenneth Welsh, actor cunoscut pentru rolul său din „Twin Peaks” Kenneth Welsh, actor cunoscut pentru rolul său din „Twin Peaks” - Twitter

Vestea morţii a fost dată de agentul său pentru revista Entertainment Weekly.

„Kenneth Welsh a murit liniştit, în locuinţa sa, înconjurat de ai săi”, a spus acesta.

Actorul Kenneth Welsh a jucat în mai mult de 200 de filme şi seriale

Articolul continuă după reclamă

Kenneth Welsh a jucat în mai mult de 200 de filme şi seriale. El a apărut în blockbustere precum „The Legends of the Fall” cu Brad Pitt, „The Day After Tomorrow” cu John Cusack. În televiziune a apărut în „The X-Files”, „Due South”, „The Expanse”, „Human Target”, „Being Erica” şi „Smallville”. Kenneth Welsh a făcut parte şi din distribuţia serialului HBO „Lodge 49” (2018).

Pe acelaşi subiect

Dar poate, cel mai faimos rol al său a fost Windom Earle, un personaj din Twin Peaks care apare ca un fost răufăcător al FBI obsedat de ocultism.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

După Twin Peaks, Kenneth a continuat să lucreze constant, chiar și până la bătrânețe, de la filme precum Survival Of The Dead până la seriale precum The Blacklist.

Actorul Kenneth Welsh a fost numit membru al Ordinului Canadei

Welsh s-a născut în Edmonton, Alberta, în 1942, şi a studiat la Şcoala Naţională de Teatru din Montreal. A fost numit membru al Ordinului Canadei în 2003 pentru serviciul acordat artelor spectacolului din Canada.

De-a lungul carierei sale, a fost nominalizat la patru premii Genie, care sunt acordate anual de Academia de Cinema şi Televiziune din Canada. A câştigat premiul în 1996 pentru rolul secundar din „Margaret's Museum”.

Sursa: News.ro

Cristina Dimulescu Like
Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » "A murit liniştit, în locuinţa sa". Kenneth Welsh, starul care l-a interpretat pe Windom Earle din „Twin Peaks” a murit la 80 de ani