Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Polonia, sub semnul suspansului

Polonezii au început să voteze duminică în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, pe fondul incertitudinii totale cu privire la deznodământul "duelului" dintre președintele în exercițiu Bronislaw Komorowski (de centru-dreapta) și contracandidatul său conservator și populist Andrzej Duda

de Redactia Observator

la 24.05.2015 , 09:47

Polonezii au început să voteze duminică în al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale, pe fondul incertitudinii totale cu privire la deznodământul "duelului" dintre președintele în exercițiu Bronislaw Komorowski (de centru-dreapta) și contracandidatul său conservator și populist Andrzej Duda

Duda, jurist și eurodeputat, în vârstă de 43 de ani, candidează din partea partidului eurosceptic Dreptate și Justiție (Pis, de opoziție), condus de Jaroslaw Kaczynski. Președintele Komorowski, în vârstă de 62 de ani, este susținut de formațiunea liberală Platforma civică (PO), aflată la putere de mai bine de opt ani.

După un început tern de campanie în care Komorowski era dat drept favorit, cu peste 60% din intențiile de vot, scrutinul a luat o turnură surprinzătoare la 10 mai, Duda devansându-l "la mustață" pe Komorowski în primul tur, câștigându-l cu 34,76%, în timp ce președintele în exercițiu a obținut 33,77% din voturi.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit unui ultim sondaj de opinie publicat înaintea celui de-al doilea tur de scrutin de ziarul Polska The Times, Duda era creditat cu 51% din intențiile de vot, iar Komorowski cu 49%, o diferență apropiată de marja de eroare. Alte două sondaje prognozau o victorie la limită a lui Duda, în timp ce institutul Millward Brown îl dădea drept câștigător pe Komorowski. Cei doi candidați s-au înfruntat direct pe parcursul a două dezbateri televizate. Președintele în exercițiu a insistat pe locul Poloniei în cadrul Uniunii Europene și a NATO drept "garanție" a securității și prosperității, apărându-și realizările mandatului precedent și insistând pe îndelungata sa experiență politică.

Rivalul său, foarte bătăios, a promis "să apere în primul rând interesele naționale" ale polonezilor pe scena internațională, s-a angajat să scadă vârsta de pensionare de la 67 la 65 de ani și să reducă impozitele.

Cele peste 26.000 de circumscripții electorale din această țară, cu circa 38 de milioane de locuitori, dintre care 31 de milioane de oameni cu drept de vot, se vor închide la 19:00 GMT, oră la care va fi dat publicității un exit poll care ar putea oferi primele indicii cu privire la rezultate. În Polonia, rolul președintelui este preponderent onorific.

Sursa: Agerpres

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?
Observator » Ştiri externe » Al doilea tur de scrutin al alegerilor prezidențiale din Polonia, sub semnul suspansului