”Am reușit să găsim adresa călăului rus”. Cine sunt soldații ruși din spatele masacrului de la Bucha: o unitate de artilerie din estul Siberiei
Responsabili pentru masacrul care a avut loc în Bucha ar fi unitatea 51460, a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse și locotenent-colonelul rus Omurekov Azatbek Asanbekovich, potrivit serviciilor de informaţii militare ucrainene.
Serviciile de informaţii militare ucrainene au difuzat luni datele personale ale circa 1.600 de soldaţi ruşi care au acţionat în localitatea Bucha din apropiere de Kiev, cu nume, prenume, data naşterii şi gradul militar.
Lista corespunde soldaţilor din a 64-a brigadă motorizată a armatei ruse, acuzată de Kiev că este implicată în uciderea a sute civili în oraşul Bucha. Imagini filmate după retragerea trupelor ruse arată civili morţi pe străzi, unii dintre ei cu mâinile legate sau îngropaţi în gropi comune, potrivit EFE, citată de Agerpres.
Brigada a sosit în Ucraina din satul Knyaze-Volkonskoye, regiunea Habarovsk, de la granița Rusiei cu China și Coreea de Nord. Unitatea 51460 a fost staționată în Bucha, o confirmă și activiștii de la proiectul InformNapalm, care au publicat și ei datele personale ale comandantului și ale ”soldaților săi asasini și violatori”. În imaginile postate online, câțiva soldați ai batalionului flutură un steag al republicii Sacha - sau Yakutia - care se află în estul Siberiei. „Am reușit să găsim și adresa de domiciliu a călăului rus”, au scris activiștii InformNapalm, dezvăluind adresa acestuia de email - din care s-a dedus că Omurbekov are 40 de ani - și numărul său de telefon.
Informațiile par să provină de pe o listă (parțială) cu numele și datele personale a 120.000 de militari ruși dislocați în Ucraina publicată pe 1 martie de ziarul ucrainean Pravda. În zonă, au mai fost staționați soldați din Brigada a 5-a a Districtului Militar de Est, ai Regimentului 331, Divizia 98 Aeropurtată. Informațiile au fost publicate pe Twitter și de un consilier al președintelui Zelenski, Arestovych.
- Război Rusia - Ucraina, ziua 40 LIVE TEXT. Zelenski, după vizita la Bucha: "Unul dintre cele mai mari genocide de...
- Ororile din Bucha: într-o singură groapă comună a fost pusă o familie întreagă, cameră de tortură cu cinci...
- Vitali Kliciko, despre masacrul din Bucha: Sunt scene de groază, dar asta e realitatea. Agresorul trebuie să...
„Nu este o operațiune militară specială.Acesta este genocid”, a spus de la Bucha Vladimir Kliciko, fost boxer și fratele primarului Kievului, Vitali. Un raport al Human Rights Watch confirmă aparente crime de război în zonele controlate de ruși, în regiunile Cernihiv, Harkov și Kiev: violuri, execuții rapide, în masă, violențe, amenințări la adresa civililor, episoade documentate între 27 februarie și 14 martie, potrivit Corriere della Sera.
Dacă în trecut era greu să reconstruiești la cald dinamica unei crime de război, în acest conflict „ceața” care învăluie în mod normal luptele s-a limpezit: totul este public, vizibil prin imagini din satelit, rețele de socializare, date open source și strângere de informații. Unele dintre ele pot fi însă înșelătoare și trebuie analizate și verificate cu prudență: rolul lui Omurbekov și al oamenilor săi care au venit din Orientul Îndepărtat ca să lupte în Ucraina trebuie confirmat. Rămâne însă surprinzător cum a fost dezvăluită în câteva ore unitatea rusă care opera la Bucha înainte de retragerea din 30 martie, scrie Corriere della Sera.
Ucraina a deschis o investigaţie şi împreună cu statele occidentale acuză Rusia de posibile crime de război, în timp ce Moscova afirmă că este o ''înscenare'' şi o ''provocare din partea Ucrainei'' şi neagă că ar fi ucis civili. Potrivit Rusiei, trupele sale au părăsit complet oraşul Bucha pe 30 martie, în ziua următoare primarul acestuia a confirmat că în oraş nu mai erau soldaţi ruşi, fără ca el să spună ceva despre civili ucişi, iar "dovezile crimelor" au apărut abia în a patra zi după retragerea trupelor ruse, când angajaţii Serviciului de Securitate al Ucrainei au ajuns în oraş.
Conform purtătorului de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, specialiştii Ministerului rus al Apărării ''au găsit dovezi ale falsificării imaginilor şi alte falsuri'' în secvenţele video publicate. Comitetul rus de investigaţie a anunţat luni deschiderea unei anchete asupra răspândirii de informaţii false cu privire la crimele de la Bucha.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰