Anchetă în Australia, după ce un alt jucător de tenis a intrat în ţară fără vaccin. Cu ce e diferit de cazul Djokovici
Novak Djokovic nu este singurul expus riscului de deportare. În timp ce numărul 1 mondial, în prezent carantinat la Hotelul Park din Melbourne, a primit o amânare până luni şi aşteaptă audierea, cotidianul The Age susţine că cel puţin un jucător şi un oficial au intrat în Australia deşi sunt nevaccinaţi.
La fel ca şi Djokovici, acest jucător, al cărui nume nu a fost dat publicităţii, a obţinut o scutire medicală pe motiv că a contractat Covid-19 în ultimele şase luni. Ministrul de Interne Karen Andrews a anunţat că este în desfăşurare o anchetă.
"Sunt la curent cu aceste acuzaţii şi vă pot asigura că poliţia de frontieră investighează. Dacă dovezile (care justifică scutirea medicală) nu există, se vor lua măsuri. Şi ei ar risca atunci să fie deportaţi", a spus Andrews, scrie news.ro.
"Documente insuficiente” în cazul lui Novak Djokovici
Dar, potrivit The Age, situaţia lor nu este chiar aceeaşi cu cea a lui Djokovici, ale cărui dovezi care ar trebui să ateste valabilitatea scutirii sale ar fi "minime" şi susţinute de un singur medic, ceea ce nu este cazul celuilalt jucător.
- Novak Djokovici nu va fi expulzat. Avocații au reușit să oprească deportarea lui din Australia până luni....
- Djokovic, în custodia poliţiei de frontieră australiene, fără acces la telefonul mobil şi fără a putea...
- Novak Djokovici, blocat pe aeroport în Australia. Viza lui nu permite scutire pentru nevaccinați. Guvernul refuză...
"Documentele sale au fost insuficiente şi nu a putut oferi alte elemente”, a spus o sursă care a accesat dosarul lui Djokovici.
Pentru Tennis Australia, decizia guvernului de a anula viza lui Djokovici şi de a-l plasa în detenţie - într-un hotel de carantină - este interpretată ca o lovitură politică ca răspuns la furia publicului faţă de anunţul sosirii sârbului datorită unei scutiri.
Tennis Australia spune că mai mulți jucători sunt deja în țară cu aceeași tip de scutire
"Nu ştiu cum va putea guvernul să justifice faptul că mai mulţi jucători sunt deja în ţară cu aceeaşi scutire precum cea acordată lui Novak. Avem senzaţia că ei răspund presei lăsând să intre nişte jucători, dar nu numărul 1 mondial", a declarat un membru al federaţiei australiane pentru The Age.
Conform legilor federale australiene, o persoană a cărei viză este anulată riscă să aibă interzisă intrarea pe o perioadă de până la trei ani. Guvernul federal nu a exclus această posibilitate - care l-ar priva pe Djokovic de Australian Open până în 2025.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰