Video Autorul atacului armat din Canada nu era la prima abatere. Acesta şi-a incendiat casa în urmă cu câţiva ani
Apar informaţii şocante despre individul care a provocat cel mai sângeros atac armat produs într-o şcoală din Canada. Criminalul, în vârstă de 18 ani făcea de şase ani tratamente hormonale pentru a deveni femeie, abandonase şcoala şi avea probleme psihice. A furat de la tatăl său armele de vânătoare cu care a ucis şase copii şi doi adulţi. Mama şi fratele său sunt printre victime.
Micuţa comunitate canadiană Tumbler Ridge de la poalele Munţilor Stâncoşi îşi plânge morţii. Cinci copii au murit în şcoala unde învăţau alături de profesoara care a încercat să îi protejeze de gloanţe. Înaintea masacrului din şcoală, atacatorul şi-a împuşcat mortal mama şi fratele vitreg.
"Acum este timpul pentru durere și comemorare. Acum este despre locuitorii din Tumbler Ridge și din regiunea Peace River, pentru o comunitate care îndură inimaginabilul", a declarat Mark Carney, prim-ministrul canadian.
Sute de lumânări au fost aprinse, pluşuri colorate şi buchete de flori au fost depuse în curtea şcolii în care a avut loc măcelul. Printre lacrimi şi rugăciuni, cei apropiaţi victimelor au vorbit cu greu despre tragedie.
"Abel venea la biserică în fiecare duminică. Întodeauna cu zâmbetul pe faţă. Un băieţel tare plăcut. L-am rugat pe Dumnezeu să le ofere pace (n.r - părinţilor). Şi în sufletul lor ştiu că au această pace. Dar tot e dificil pentru că mereu se vor întreba de ce", povesteşte Linda Muise, prietenă a familiei unei victime.
Între cei 25 de oameni care au supravieţuit atacului este şi Maya, o fetiţă de 12 ani. Este internată în stare gravă la spitalul din Vancouver. Deşi a fost atinsă de două gloanţe, a supravieţuit în mod miraculos, ajutată de una dintre colegele ei.
"Nu ar trăi dacă nu a fi fost colega ei de şcoală. I-a văzut un deget mişcându-se şi a strigat: cred că e încă în viaţă. A fost scoasă de acolo şi a primit îngrijire rapidă", povesteşte Krysta Hunt, ruda unei victime.
Între timp, apar informaţii şocante despre atacator. Poliţia a confirmat că este vorba de un tânăr de 18 ani, care la numai 12 ani a început tratamentele hormonale pentru a deveni femeie. Renunţase la şcoală acum 4 ani.
Poliţiştii au recunoscut acum că au fost chemaţi de mai multe ori la locuinţa suspectului pentru că acesta ameninţa că îşi face rău lui sau celor din jur. Acum ceva timp a dat foc casei în care locuia.
Potrivit presei locale, atacatorul a crescut înconjurat de arme. Familia lui era pasionată de vânătoare, iar el a fost învăţat să tragă cu arma de la o vârstă fragedă.
În regiunea British Columbia azi este si de doliu în memoria victimelor masacrului.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰