Antena Meniu Search
x

Averea lui Elon Musk, în picaj. Investitorii se tem că e prea atent la Twitter, în detrimentul Tesla

Averea lui Elon Musk a scăzut marți sub pragul de 200 de miliarde de dolari, pe măsură ce investitorii au vândut din acțiunile Tesla de teama că directorul executiv și cel mai mare acționar al companiei auto este mai preocupat de Twitter, transmite Reuters. În luna noiembrie a anului trecut, averea lui Musk era estimată la circa 320 de miliarde de dolari.

de Redactia Observator

la 09.11.2022, 11:46

Elon Musk
Averea lui Elon Musk, în picaj. Investitorii se tem că e prea atent la Twitter, în detrimentul Tesla - Profimedia Images

Elon Musk are în acest moment o avere de aproximativ 194.8 miliarde de dolari, potrivit Forbes, iar o mare parte din această avere o reprezintă cota de 15% din acționariatul Tesla, compania cu o valoare de piață de circa 622 de miliarde de dolari. Însă Tesla a pierdut jumătate din valoare de la începutul acestui an, dintre care 70 de miliarde de dolari doar din aprilie, atunci când au început demersurile de preluare a Twitter.

Investitorii s-au ferit inițial de acțiunile Tesla din cauza îngrijorărilor legate de vânzarea acțiunilor de către Musk, care a cesionat acțiuni în valoare de cel puțin 15 miliarde de dolari. Elon Musk a reușit în cele din urmă să obțină controlul asupra Twitter, însă cu un preț destul de mare: 44 de miliarde de dolari, dintre care 13 miliarde de dolari împrumuturi și un angajament de capital de 33.5 miliarde de dolari.

Acum, Wall Street se teme că Musk "s-a întins prea mult" într-un moment în care producătorul de vehicule electrice crește producția și se confruntă cu o concurență tot mai mare. "Se pare că Elon Musk petrece 100% din timp pe Twitter și, cine știe, ar putea avea nevoie de mai mult capital", a fost de părere Jay Hatfield, de la Infrastructure Capital Management.

Elon Musk vrea să aducă Twitter pe profit

La doar câteva zile după ce a concediat jumătate din personal, adică aproximativ 3.700 de oameni, Elon Musk îi roagă pe unii dintre ei să revină la Twitter. Ar fi vorba doar de câteva zeci de persoane, potrivit site-ului Bloomberg News. În unele cazuri, Musk şi-a dat seama că experienţa unor angajaţi era necesară abia după ce i-a trecut pe lista concedierilor. Iar alţii au fost daţi afară pur şi simplu din greşeală. De altfel, Elon Musk a concediat şi o parte din managerii firmei.

În acest timp, concernul Meta, care deţine între altele Facebook şi Whatsapp, intenţionează să-i urmeze exemplul şi să treacă la concedieri în masă. Motivele sunt scăderea veniturilor şi creşterea costurilor, după ce Mark Zuckerberg şi-a orientat investiţiile spre Metaverse, de unde nu aşteaptă profit decât peste vreo zece ani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri externe » Averea lui Elon Musk, în picaj. Investitorii se tem că e prea atent la Twitter, în detrimentul Tesla