Avertismentul BCE: Incertitudinea pentru economie este mai mare decât în pandemie, din cauza administraţiei Trump
Politicile preşedintelui SUA, Donald Trump, provoacă mai multă incertitudine pentru economie decât era în perioada pandemiei de Covid, a declarat vicepreşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Luis de Guindos, pentru publicaţia Sunday Times, transmite Bloomberg.

"Trebuie să ţinem cont de incertitudinea contextului actual, care este mai mare decât era în perioada pandemiei. Ceea ce vedem este că noua administraţie americană nu este foarte deschisă la continuarea multilateralismului, care este despre cooperarea între jurisdicţii şi găsirea de soluţii comune la probleme comune. Aceasta este o schimbare foarte importantă, şi o sursă importantă de incertitudine", a spus Guindos.
Impactul războiului comercial
În ultimele zile, mai mulţi oficiali din cadrul BCE şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la impactul războiului comercial, iar preşedinta instituţiei, Christine Lagarde, a atenţionat asupra faptului că o escaladare a disputelor cu privire la tarifele comerciale ar putea avea un efect negativ asupra economiei mondiale.
La rândul său, guvernatorul Băncii Spaniei, Jose Luis Escriva, care este şi membru în Consiliul guvernatorilor BCE, a afirmat, vineri, că prognozele de inflaţie şi de creştere economică sunt supuse unor riscuri mari în ambele direcţii şi că o astfel de lipsă de predictibilitate face imposibilă realizarea de previziuni cu privire la direcţia viitoare a ratei dobânzilor.
- Rusia susține că i-a cerut lui Donald Trump să nu folosească forţa în Yemen
- Atacuri aeriene asupra Yemenului. Peste 30 de morți și 100 de răniți, după "avertizarea" trimisă de Trump...
- Donald Trump, lovit accidental peste față cu un microfon, în timpul unei conferințe. Momentul, viral: "Tocmai ai...
- Premierul Angliei, Keir Starmer, îl acuză pe Putin că "nu e serios în privinţa păcii": "Încearcă să...
- Trump acuză din nou Ucraina că a declanșat războiul cu Rusia: "Nu vrei să te iei de o ţară care e mai mare...
Conform celor mai recente prognoze ale BCE, publicate luna aceasta, economia zonei euro ar urma să înregistreze o creştere de doar 0,9% în acest an.
"Salariile reale au crescut, inflaţia este în scădere, dobânzile scad şi condiţiile financiare sunt mai bune", a spus Guindos. "Totuşi, realitatea este că nu are loc o relansare a consumului. Asta deoarece consumatorii nu reacţionează întotdeauna la evoluţiile veniturilor lor disponibile pe termen scurt. Posibilitatea unui război comercial sau a unui conflict geopolitic mai amplu are un impact asupra încrederii consumatorilor", a precizat vicepreşedintele BCE.
Ce spune despre creşterea cheltuielilor în apărare
Întrebat despre planurile de majorare semnificativă a cheltuielilor cu apărarea ale guvernelor europene, Guindos a menţionat: "cu siguranţă, asta este o decizie în direcţia bună", chiar dacă este mult prea devreme pentru a trage concluzii economice finale. Cu toate acestea, "este posibil să aibă un efect pozitiv pentru creştere şi un impact limitat asupra inflaţiei", a apreciat oficialul BCE
Guindos a reiterat încrederea oficialilor BCE că inflaţia este pe cale să ajungă la obiectivul de 2% al băncii centrale "la finele acestui an sau începutul anului următor" şi a adăugat că "toţi indicatorii referitori la servicii şi inflaţia de bază se îndreaptă în direcţia bună".
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰