Avionul Boeing prăbușit în China aproape că a atins viteza sunetului - Corriere della Sera
Boeing-ul 737-800 al companiei China Eastern Airlines a atins viteza de 1.125 de kilometri pe oră la mare altitudine, depășind limita de viteză structurală stabilită pentru acest model (0,89 Mach). De aceea a început să piardă bucăți din fuselaj înainte de a se prăbuși, relatează Corriere della Sera.
![Avionul Boeing prăbușit în China aproape că a atins viteza sunetului - Corriere della Sera. Avionul Boeing prăbușit în China aproape că a atins viteza sunetului - Corriere della Sera.](https://img.observatornews.ro/0/2022/3/29/464709/avion-prabusit-china-f6cdf36e.webp?w=430&f=2&v=2)
Boeing-ul 737-800 al companiei China Eastern Airlines aproape că a atins viteza sunetului și a depășit cu mult limitele sale structurale atunci când s-a prăbușit. Din această cauză aeronava a început să piardă bucăți înainte de a se prăbuși la sol.
O analiză realizată de Corriere della Sera a datelor obținute de la trei platforme diferite de urmărire a zborului - comparate cu parametrii furnizați de NASA - arată că avionul a atins 1.125 de kilometri pe oră la 15 secunde după ce și-a început prăbușirea: în acel moment și la acea altitudine (2.393 de metri) viteza sunetului este estimată la 1.190 de kilometri pe oră.
Investigația
Acesta este poate printre cele mai importante detalii, pe care anchetatorii chinezi - ajutați de tehnicienii americani de la NTSB, FAA și Boeing - trebuie să încerce să-l descifreze pentru a găsi cauzele prăbușirii zborului MU5735 care circula pe 21 martie de la Kunming, cu destinația Guangzhou și care avea 132 de persoane la bord: 123 de pasageri, 3 piloți, 5 însoțitori de bord și un „ofițer de securitate” neidentificat.
- Cutia neagră a avionului Boeing prăbușit în China, găsită. Piloții nu au răspuns apelurilor turnului de control
- Niciun supravieţuitor nu a fost găsit după accidentul aviatic din China. Prima posibilă explicaţie anunţată de...
- Filmul prăbușirii avionului Boeing 737 în China, cu peste 130 de oameni la bord. A căzut de la 9.000 de metri în...
- Avionul secretarului de stat al SUA, întors din drum din cauza unei probleme tehnice. Marco Rubio e așteptat la...
- Momentul în care doi români sunt daţi afară din avion, pe aeroportul din Basel. S-au drogat şi s-au îmbătat...
În cabină erau oameni cu experiență: comandantul, Yang Hongda, avea în spate 6.709 de ore de zbor. Primul copilot, Zhang Zhengping, avea 31.769 de ore de serviciu.
Traseul
Aeronava a decolat la ora locală 13.16. La ora 14.17 a intrat în „Regiunea de informații de zbor” care aparține de Guangzhou. Trei minute mai târziu a pierdut altitudine fără niciun avertisment și fără a obține autorizație de la centrul de control zonal.
Controlorul de trafic desemnat să gestioneze acel zbor, observând reducerea semnificativă a altitudinii, a apelat echipajul de mai multe ori, dar nu a primit niciun răspuns. Cu patruzeci de secunde înainte de prăbușire, avionul și-a revenit ușor, dar la scurt timp după - la ora 14.23 - radarul a încetat să mai primească semnale de la avion după un nou picaj brusc.
Ultimele minute
Boeing 737-800 a fost proiectat să zboare în siguranță în fiecare fază (decolare, croazieră, coborâre) fără a depăși limitele fixate: Mach 0,83 în faza de croazieră (885 kilometri pe oră la o altitudine de 10.668 metri deasupra nivelului mării), Mach 0,89 la coborâre (1.031 kilometri pe oră la 4.600 metri). Avionul China Eastern Airlines, în schimb, a atins Mach 0,945 - adică 1.125 de kilometri pe oră - la ora 14.21 și 45 de secunde la o altitudine de 2.392,68 metri, potrivit datelor Corriere della Sera.
Peste limite
Ultimele momente ale zborului arată că la 31 de secunde după ce a început coborârea bruscă, aeronava Boeing 737-800 depășise deja limitele de viteză de croazieră, ajungând la Mach 0,85, adică 977 de kilometri pe oră la 5.281 de metri altitudine. Cinci secunde mai târziu a atins Mach 0,91, depășind și valoarea structurală maximă permisă. Cu un minut înainte de prăbușire, aeronava a atins valori record de Mach 0,945. Acest lucru a dus la desprinderea vârfului unei aripi, găsit la câțiva kilometri distanță.
Cutiile negre
Cele două cutii negre se află în laboratoarele de la Beijing. „Flight data recorder”, dispozitivul care înregistrează principalii parametri de zbor, a fost găsit în condiții satisfăcătoare și nu pune probleme la extragerea datelor, dar cealaltă cutie neagră - „Cockpit voice recorder” - este deteriorată.
Este și instrumentul considerat cheie pentru că trebuie să stocheze conversațiile din cabina piloților, explicând astfel și de ce, la un moment dat, comandantul și prim-ofițerul nici nu au dat alarma și nici nu au răspuns controlorilor de zbor înainte de impact.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰