Un bărbat care a batjocorit şi omorât două surori de 8 şi 13 ani, găsit de poliţişti ascuns în tufişuri
Un bărbat a batjocorit şi ucis două copile, surori, după ce a cunoscut-o pe mama fetelor într-o aplicaţie de întâlniri din Rusia.
- Cei doi locuiau împreună de aproximativ o lună.
- Mama fetelor a fost cea care le-a găsit fără viaţă.
Vitaly Molchanov le-ar fi batjocorit şi ucis apoi pe Elena şi Yana Saprunova în vârstă de 8 şi 13 ani, după ce a intrat în contact, prin intermediul unei aplicaţii de întâlniri amoroase, pe mama fetelor.
După teribila crimă bărbatul de 41 de ani s-a făcut nevăzut crezând că va scăpa basma curată. Zeci de persoane au plecat în căutarea acestuia imediat de la aflarea veştii.
Cei doi locuiau împreună de aproximativ o lună, când partenera sa, mama fetiţelor, Valentina Saprunova, o femeie de 40 de ani, a venit acasă de la serviciu şi a văzut baia de sânge. A sunat imediat la poliţie, chiar dacă nu îşi putea reveni din şoc. Fetiţele ei zăceau moarte în faţa ochilor, din cauza omului în care ea prinsese încredere.
Era divorţată şi credea că era pe punctul de a-şi întâlni sufletul pereche şi de a fi în sfârşit fericită alături de un bărbat.
Le-a spus poliţiştilor că nu avea nicio informaţie despre gravitatea dosarului său penal în momentul în care au început o relaţie. Nu ştia nimic despre trecutul său murdar.
Suspectul a fost găsit astăzi, sâmbătă, ascuns în tufișuri în afara orașului, unde îşi petrecuse de altfel şi noaptea. Momentul prinderii sale a fost filmat de autorităţile însărcinate cu căutarea sa.
„În jurul orei 8 seara am deschis o altă sticlă de băutură, am terminat-o până pe la 10. Şi... ca să spun aşa...le-am ucis.” a declarat el anchetatorilor.
Bărbatul a fost dus la secţie, arestat pentru viol şi ucidere în cazul celor două surori.
Detaliile morţii i-au şocat până şi pe criminalişti. Corpurile copilelor Elena şi Yana, în vârstă de 8 şi 13 ani, au fost găsite cu zeci de tăieturi de cuţit, potrivit Mirror.
Valentina a călătorit aproape 1.600 de mile, departe de oraşul său natal, pentru a se muta alături de Molchanov şi fetiţe, într-un apartament. Totul s-a întâmplat rapid, la doar o lună după ce s-au cunoscut.
Bărbatul fusese în trecut condamnat pentru abuz sexual, însă femeia nu ştia de gravitatea infracţiunilor, iar el îi spusese că fusese condamnat pe nedrept.
Femeia se află în grija unui psiholog oferit din cadrul poliţiei, aflându-se într-o stare de şoc gravă, neputând lua contact cu ceilalţi membri ai familiei.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰