Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Barron, fiul lui Donald Trump, a fost infectat cu coronavirus. Mesajul emoționant al Primei Doamne

Barron Trump, fiul președintele american Donald Trump, a fost testat pozitiv cu SARS-Cov-2, a anunțat Prima Doamnă a Statelor Unite. Melania a mărturisit că "teama ei a devenit realitate", atunci când adolescentul de 14 ani s-a îmbolnăvit.

de Daniel Murărescu

la 15.10.2020 , 09:54

fiul lui Donald Trump Barron Trump - Profimedia Images
  • Barron, fiul președintelui SUA, infectat cu coronavirus
  • Donald Trump spune că adolescentul a avut boala "parcă două secunde"
  • Cele mai importante știri ale zilei, la Observatorul orei 19

"Din fericire este un adolescent puternic și nu a manifestat simptome", a spus Melania Trump. "Într-un fel m-am bucurat că toți trei am trecut prin asta în același timp, ca să putem avea grijă unul de celălalt și să petrecem timp împreună. Între timp a fost testat negativ", a mărturisit Prima Doamnă, într-un mesaj publicat pe site-ul whitehouse.gov, în cursul zilei de miercuri.

Liderul de la Casa Albă a precizat, la rândul lui, într-un miting electoral în statul Iowa, că Barron a avut boala "pentru o perioadă atât de scurtă, nici nu cred că știe că a avut-o".

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Articolul continuă după reclamă

"Sunt foarte tineri și sistemele lor imune sunt puternice și pot învinge boala. Oamenii se îmbolnăvesc și trece. A avut-o parcă două secunde. Trimiteți copiii la școală, trebuie să îi trimiteți la școală", a transmis Trump.

Melania, însă, a mărturisit că simptomele au lovit-o în același timp, ca un "roller coaster", deși nu a suferit o formă gravă de Covid-19.

"Am fost foarte norocoasă că am avut simptome ușoare, deși m-au lovit dintr-o dată și păreau a fi un roller coaster de simptome în zilele următoare. Am avut dureri musculare, tuse și dureri de cap și m-am simțit extrem de obosită mai tot timpul. Am decis să iau o rută naturistă în termeni medicali, optând pentru vitamine și alimente sănătoase", a explicat Prima Doamnă a Statelor Unite.

Între timp, familia Trump a reușit să înfrângă Covid-19, toți trei fiind testați negativ.

Alegeri în SUA: Donald Trump crede în victorie, în ciuda sondajelor

Cu trei săptămâni înainte de alegeri şi în ciuda sondajelor, preşedintele american Donald Trump refuză cu obstinaţie să îşi schimbe discursul agresiv, mai ales în ceea ce priveşte criza sanitară.

Seniorii şi Covid-19 sunt temele de campanie ale celor doi candidaţi ce ar putea decide care va fi următorul preşedinte al Statelor Unite. 

Citește și:
Daniel Murărescu Like

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content.

Comentarii


Întrebarea zilei
Vă consideraţi dependent de telefonul mobil?
Observator » Ştiri externe » Barron, fiul lui Donald Trump, a fost infectat cu coronavirus. Mesajul emoționant al Primei Doamne