Bază aeriană din Siria bombardată în urma unui raid neidentificat
Guvernul sirian a anunţat că una dintre bazele sale aeriene a fost bombardată. Nu se ştie însă cine a ordonat atacul, scrie The Guardian.
Guvernul sirian a anunţat că una dintre bazele sale aeriene a fost bombardată. Nu se ştie însă cine a ordonat atacul, scrie The Guardian.
Televiziunea de stat siriană, controlată de regimul Bashar al Assad, a informat că au fost auzite explozii puternice în apropierea aerodromului T-4 la est de oraşul Homs. Mai multe rachete au ţintit aerodromul iar forţele guvernului sirian au răspuns şi au doborât alte opt rachete. Conform televiziunii, atacul a fost „cel mai probabil" condus de americani, afirmaţie negată de Pentagon.
Oficialii militari de la Washington au transmis că, în acel moment, aviaţia americană nu derula raiduri pe teritoriul sirian, dar au precizat că monitorizează situaţia.
Donald Trump avertizase anterior că regimul "animalului de Assad" şi susţinătorii săi „vor plăti un preţ mare" pentru un presupus atac chimic în oraşul Douma, din Ghouta de Est.
Separat, Casa Albă a informat că preşedintele Trump a avut o convorbire telefonică cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, în care cei doi „au căzut de acord să facă schimb de informaţii privind natura atacurilor şi să coordoneze un răspuns comun puternic".
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰