Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Bebeluş de aproape un an, spulberat de un camion în timp ce mama stătea pe telefon (Video)

Un băieţel a fost zdrobit de un camion, după ce căruciorul în care se afla a ieşit îns tradă în faţa autovehiculului. Mama sa era atentă la telefon şi nu a reacţionat la timp pentru a salva viaţa bebeluşului.

de Larisa Andreescu

la 11.05.2019 , 17:08

Bebeluşul a murit pe loc Mama copilului vorbea la telefon fără să observe accidentul - Youtube / Buzz news

Un băieţel a fost zdrobit de un camion, după ce căruciorul în care se afla a ieşit îns tradă în faţa autovehiculului. Mama sa era atentă la telefon şi nu a reacţionat la timp pentru a salva viaţa bebeluşului.

Un bebeluş de numai opt luni pe nume Nontawat Saingam se afla în curtea din faţa casei în Samut Prakan, centrul Thailandei când a avut loc tragedia.

Mama lui, Wilawan Pitpan, în vârstă de 32 de ani, stătea pe telefon purtând discuţii pe o reţea socială fără să observe că micuţul aflat în cărucior a început să înainteze spre şosea.

Articolul continuă după reclamă

Imaginile teribile de pe camerele de supraveghere surprind momentul în care camionul încearcă să vireze pentru a evita tragedia, însă căruciorul s-a izbit de roţile din spate, fiind complet zdrobit.

Bebeluşul a murit pe loc în urma leziunilor. Femeia, devastată a alergat disperată în stradă plângând, văzând întreaga scenă.

Ea a spus că se uitase la fiul ei, dar nu a observat când a deschis poarta metalică de un metru, care nu era închisă strâns. Tot ea a povestit că l-a lăsat nesupravegheat doar câteva momente, timp în care vorbea cu sora ei prin mesaje.

"Nu știam cât timp m-am uitat la telefonul meu și am trimis mesaje cu sora mea. Dar am fost foarte șocată când am văzut că băiatul a dispărut și poarta era deschisă. M-am grăbit afară și am văzut ce s-a întâmplat, am sunat la salvare, încercam să cred că era doar inconștient, ca îl vor putea salva, dar apoi am realizat că era prea târziu” a povestit femeia.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Îmi doresc să pot întoarce timpul. Ar fi trebuit să fiu mai atentă şi să nu îl las niciodată afară liber” a mai adăugat ea.

Șoferul camionului, Sanan Sopapong, în vârstă de 61 de ani, a declarat că venea de la un șantier de construcții la 4 km distanță, în momentul în care căruciorul a ieşit dintr-o dată în faţa lui.

"Nu am putut conduce repede, deoarece drumul este foarte îngust, am fost șocat să văd că bebeluşul a apărut dintr-o dată. Am încercat să evit impactul, dar căruciorul a intrat sub roata din spate” a declarat şoferul.

El a oprit imediat vehiculul şi a încercat să ofere primul ajutor în timp ce aşteptau ambulanţa.

Conform Mirror, trupul lui Nontawat a fost trimis la Institutul de Medicină Legală pentru o autopsie, timp în care poliţia continuă investigaţiile.

Larisa Andreescu Like

Larisa Elena Andreescu face parte din echipa Observator de peste 7 ani şi este în prezent Editor de Content pentru site-ul observatornews.ro.

Comentarii


Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?
Observator » Ştiri externe » Bebeluş de aproape un an, spulberat de un camion în timp ce mama stătea pe telefon (Video)