Antena Meniu Search
x

„Casa Lui”, proiectul care va uni creștinii, musulmanii și evreii sub același acoperiș, la Berlin

Pe locul unei biserici distruse de conducătorii comuniști ai Germaniei de Est, un nou loc de rugăciune va fi ridicat și va reuni creștinii, evreii și musulmanii sub un singur acoperiș. Clădirea a fost supranumită deja ca fiind o „biserimoschegogă”.

Cornel Preda
de Cornel Preda

la 23.02.2021, 17:37

  • Clădirea de 47 de milioane de euro va găzdui o biserică, o moschee și o sinagogă
  • Cele trei lăcașuri vor fi legate de un spațiu central de întâlniri

Piatra de fundație a noului lăcaș de cult din Berlin, numit „House of One” (Casa Lui), va fi pusă la o ceremonie pe 27 mai, care marchează zece ani de planuri și începutul unei etape de construcție estimată la patru ani. 

Clădirea de 47 de milioane de euro simbolizează o nouă încercare de cooperare interreligioasă și dialog. „Casa Lui” a fost concepută de firma de arhitectură Kuehn Malvezzi din Berlin și va încorpora o biserică, o moschee și o sinagogă, toate legate de un spațiun centrale de întâlnire.

Oamenii de alte credințe sau cei fără credință vor fi invitați la evenimente și discuții în zona centrală, scrie The Guardian

„Ideea este foarte simplă. Am vrut să construim o casă de rugăciune și învățătură, unde toate aceste trei religii pot să coexiste în timp ce fiecare își păstrează propria identitate”, a declarat Roland Stolte, o teolog creștin care a ajutat la demararea proiectului.

Fațada „Casei Lui”, o construcție religioasă care va uni sub același acoperiș o biserică, o sinagogă și o moschee

Getty Images

Un rabin, un pastor și un imam intră într-o... clădire

Andreas Nachama, un rabin care își transformă viziunea în realitate cu un parteneriat alături de un pastor și un imam, spune că: „Sunt multe versiuni diferite ale lui Dumnezeu, iar fiecare este o cale bună”. În „Casa Lui”, creștinii, musulmanii și evreii se vor ruga separat, dar se vor vizita între ei cu ocazia sărbătorilor religioase, comemorărilor, a mai adăugat el.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

„House of One” va fi construită pe locul bisericii Sfântul Petru din Petriplatz, care a fost avariată în al doilea război mondial și demolată în 1964 de autoritățile est-germane. Când fundaţia bisericii a fost descoperită acum mai bine de un deceniu, un memorial sau o nouă biserică au fost luate în calcul. „Dar am vrut să creem un nou tip de clădire sacră care reflectă Berlinul de azi. Nu este un club al religiilor monoteiste. Vrem și alții să ni se alăture”, a declarat Stolte.

Guvernul federal și landul Berlin au contrinuit cu 30 de milioane de euro la costurile proiectului, alte 9 milioane de euro venind din donații și strângeri de fonduri. O nouă etapă pentru contribuții, lansată în decembrie 2020, este de așteptat să aducă necesarul rămas de aproape 8 milioane de euro. 

Proiectul a fost primit bine în general de comunitățile religioase și de public, a spus Stolte, deși „în primii ani au existat temeri că vrem să amestecăm religiile și să creem una nouă”.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » „Casa Lui”, proiectul care va uni creștinii, musulmanii și evreii sub același acoperiș, la Berlin