Antena Meniu Search
x

Moment umilitor pentru Ursula von der Leyen, lăsată fără scaun la Ankara. „Ce fiasco diplomatic!”

Un moment stânjenitor cu Ursula von der Leyen, șefa Comisiei Europene, în prim plan, în Turcia riscă să devină un scandal diplomatic. 

de Redactia Observator

la 07.04.2021, 18:06

Vezi și

Președintele turc Recep Erdogan, președintele Consiliului European, Charles Michel și președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen s-au întâlnit pentru discuții la Ankara.  Însă, prima femeie președinte al Comisiei Europeană s-a arătat „surprinsă” după ce a fost lăsată efectiv fără scaun. Ursula von der Leyen a cerut ca o asemenea situație să nu se mai repete niciodată, potrivit The Guardian

Șefa Comisiei Europene s-a arătat vizibil iritată la începutul discuțiilor de la Ankara cu cei doi parteneri de sex masculin, Erdogan și Charles Michel, fostul prim-ministru belgian care este președintele Consiliului European.

"Hm?" a spus Ursula cu voce joasă, gesticulând spre scaunele ocupate, în timp ce Charles Michel și Erdogan se așezau în centrul camerei aurite din complexul prezidențial la începutul discuțiilor. În final s-a așezat pe o canapea, față-n față cu ministrul turc de Externe. Și comportamentul lui Charles Michel a fost criticat.

Iratxe García Pérez, europarlamentarul spaniol care conduce grupul socialiștilor și democraților în parlamentul european, a scris pe Twitter: „Mai întâi se retrag din convenția de la Istanbul și acum îl lasă pe președintele Comisiei Europene fără scaun într-o vizită oficială. Ruşinos." „Ce fiasco diplomatic”, a scris pe Twitter Violeta Bulc, fost comisar al UE.

Pe acelaşi subiect

Nici Von der Leyen și nici Michel nu au făcut vreun comentariu asupra gafei diplomatice în conferința de presă post-ședință. „Am venit în Turcia pentru a da relației noastre un nou impuls și, în acest sens, am avut o primă întâlnire interesantă cu președintele Erdogan”, a spus Von der Leyen.

Ea a adăugat că Turcia a trimis un „semnal greșit” prin părăsirea convenției privind prevenirea violenței împotriva femeilor, semnată în 2011. „Sunt profund îngrijorată de faptul că Turcia se retrage din convenția de la Istanbul”, a spus ea. „Este vorba despre protejarea femeilor și copiilor ameninţaţi de violenţă”.

Erdogan nu a luat parte la conferinţă. Rezultatul principal al întâlnirii a fost acela că UE a fost de acord să prelungească planul de finanțare a Turciei în schimbul opririi circulației migranților către Grecia  - 6 miliarde de euro, pe o perioadă de cinci ani.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Vă tentează să mergeţi în vacanţă cu rulota în loc să vă cazaţi la hotel?

Observator » Stiri externe » Moment umilitor pentru Ursula von der Leyen, lăsată fără scaun la Ankara. „Ce fiasco diplomatic!”