Acuzaţii grave în Cuba. Diplomaţi canadieni şi americani ar fi fost atacaţi cu arme sonice. Unii şi-ar fi pierdut temporar auzul
Cel puţin un diplomat canadian din Cuba a fost tratat la spital după ce a prezentat “simptome neobişnuite”, printre care dureri de cap şi pierderea auzului, a anunţat Guvernul canadian, după ce presa americană a scris că diplomaţi SUA au prezentat simptome similare şi că este posibil să fi fost vizaţi de arme sonice, relatează RTBF.
Cel puţin un diplomat canadian din Cuba a fost tratat la spital după ce a prezentat “simptome neobişnuite”, printre care dureri de cap şi pierderea auzului, a anunţat Guvernul canadian, după ce presa americană a scris că diplomaţi SUA au prezentat simptome similare şi că este posibil să fi fost vizaţi de arme sonice, relatează RTBF.
Şi membrii familiei diplomatului au fost afectaţi.
"Sănătatea şi securitatea angajaţilor noştri din străinătate sunt o prioritate pentru Canada”, a declarat o purtătoare de cuvânt a Ministerului canadian de Externe, Brianne Maxwell.
“Suntem la curent cu simptomele neobişnuite care afectează personalul diplomatic american şi canadian şi familiile lor la Havana”, a adăugat ea.
Ottawa nu are nici un motiv să creadă că turiştii canadieni şi vizitatorii în Cuba ar putea fi afectaţi, a subliniat oficialul.
Cel puţin cinci diplomaţi americani din Cuba şi soţiile lor şi-au pierdut temporar auzul, la sfârşitul anului trecut, au declarat surse guvernamentale americane pentru Associated Press.
FBI şi Serviciul de Securitate Diplomatică au demarat o anchetă privind incidentul, iar Statele Unite au expulzat pe 23 mai doi diplomaţi cubanezi de la Ambasada de la Washington.
Potrivit primelor informaţii ale anchetatorilor americani, diplomaţii au fost atacaţi cu un dispozitiv avansat care poate transmite un sunet ce nu poate fi auzit de om, dar poate afecta grav auzul. Astfel de dispozitive ar fi fost lăsate în sau în apropiere de casele diplomaţilor.
Nu este clar dacă acestea au fost gândite ca o armă sau dacă au servit şi alt scop şi nici dacă au fost instalate de Cuba sau de o ţară terţă, de exemplu Rusia, fără ca Havana să fie la curent.
Locuinţele personalului diplomatic american sunt gestionate sau deţinute de Guvernul cubanez, care a subliniat, într-un comunicat publicat miercuri noapte, că Havana “nu a permis niciodată şi nici nu va permite ca teritoriul cubanez să fie folosit pentru orice fel de acţiuni împotriva oficialilor diplomatici sau familiile lor, fără excepţie”.
Sursa: News.ro
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰