China a mobilizat avioane cu "muniţii reale" în apropierea Taiwanului. Demonstraţie de forţă şi din partea SUA
Armata chineză îşi continuă manevrele în vecinătatea Taiwanului, pe care o consideră o provincie rebelă a Chinei. Pe internet a fost postată o animaţie care arată cum din China sunt lansate rachete spre Taiwan şi apele din jur. Ministerul Apărării de la Taipei a anunţat că 70 de avioane de vânătoare şi bombardament şi 11 nave militare chineze au evoluat, într-o manieră provocatoare, în imediata apropiere a insulei. Guvernul de la Beijing susţine că manevrele sunt o replică la întâlnirea dintre preşedinta Taiwanului şi liderul Camerei Reprezentanţilor din Statele Unite.
China a anunţat luni că a mobilizat avioane de vânătoare ce "transportă muniţii reale" pentru a întreprinde "lovituri simulate" lângă Taiwan, precum şi port-avionul său Shandong. "Mai multe grupuri de avioane de vânătoare H-6K ce transportă muniţii reale au efectuat mai multe valuri de lovituri simulate asupra unor ţinte importante ale insulei Taiwan", a anunţat televiziunea de stat CCTV.
Comandamentul teatrului de operaţiuni Est al armatei chineze a precizat că portavionul Shandong de asemenea "a participat la exerciţiul zilei". Potrivit unui comunicat al armatei chineze, Beijingul încearcă să simuleze cu testele sale militare "o încercuire" a Taiwanului. Mai multe zeci de avioane au fost desfăşurate pentru a aplica o "blocadă aeriană" a teritoriului revendicat de Beijing, a mai informat CCTV.
La rândul său, Ministerul Apărării al Taiwanului a anunţat că a detectat luni 11 nave de război şi 59 de avioane chineze în jurul insulei. Armata chineză "continuă să conducă exerciţii militare în jurul Taiwanului", a anunţat ministerul, precizând că avioane de luptă şi bombardiere se numără printre aparatele reperate în jurul orelor locale 10:00.
Răspunsul SUA
- Scandalul documentelor clasificate americane ia amploare: Pentagonul face investigații, în timp ce aliații își...
- Rachetă lansată de ucraineni, doborâtă de sistemul de apărare în Crimeea. Reacţia Kievului
- Ce mesaj a vrut să transmită Emmanuel Macron prin escala sa de 2 ore la Bucureşti. Liderul de la Elysee nu a...
- China face exerciții militare de "încercuire totală" a Taiwanului, anunță televiziunea de stat de la Beijing
îSUA, care au îndemnat Beijingul la "reţinere", au făcut şi ele o demonstraţie de forţă: distrugătorul american USS Milius a întreprins luni o "operaţiune de libertate a navigaţiei" într-un sector din Marea Chinei de Sud revendicat de Beijing. O "pătrundere ilegală", a declarat imediat China.
În timpul weekendului, avioane de vânătoare şi nave de război au simulat bombardamente ţintite împotriva insulei, în cadrul acestei operaţiuni denumită "Joint Sword" şi denunţată de Taiwan.
Manevrele chineze, demarate sâmbătă pentru trei zile, sunt o formă de protest faţă de întrevederea pe care preşedinta taiwaneză Tsai Ing-wen a avut-o miercurea trecută, în SUA, cu preşedintele Camerei Reprezentanţilor a Congresului american, Kevin McCarthy.
Sâmbătă, preşedinta Tsai Ing-wen a denunţat "expansionismul autoritar" al Chinei şi a dat asigurări că Taiwanul "va continua să conlucreze cu SUA şi cu alte ţări (...) pentru a apăra valorile libertăţii şi democraţiei".
Departamentul de Stat american şi-a reiterat apelul de "a nu modifica statu quo-ul", în timp ce Pentagonul a declarat că "urmăreşte evenimentele îndeaproape".
China nu vede cu ochi buni apropierea din ultimii ani între autorităţile taiwaneze şi SUA care, în pofida absenţei unor relaţii diplomatice oficiale, furnizează insulei un ajutor militar substanţial.
China consideră Taiwanul o provincie pe care nu a reuşit încă să o reunifice cu restul teritoriului său după sfârşitul războiului civil chinez în 1949. Beijingul vizează această reunificare, cu forţa dacă va fi necesar.
Exerciţiile cu tiruri reale au loc în strâmtoarea Taiwan, în apropiere de Fujian (est), provincia situată faţă în faţă cu insula, potrivit autorităţilor maritime chineze locale. Ea este situată la 80 de kilometri sud de arhipelagul Matsu şi la 190 de km de Taipei.
Potrivit aceleiaşi surse, tirurile vor fi întreprinse între orele 07:00 (23:00 GMT duminică) şi 20:00 (12:00 GMT luni), în jurul Pingtan, o insulă ce constituie punctul cel mai apropiat între China şi Taiwan.
Manevrele "servesc drept avertisment serios împotriva coluziunii între forţele separatiste care caută 'independenţa Taiwanului' şi forţele externe, precum şi a activităţilor lor provocatoare", a avertizat un purtător de cuvânt al armatei chineze, Shi Yi.
O precedentă desfăşurare în jurul insulei a avut loc în august anul trecut: China a început atunci manevre militare fără precedent în jurul Taiwanului şi a lansat rachete ca răspuns la o vizită pe insulă a democratei americane Nancy Pelosi, pe atunci preşedinta Camerei Reprezentanţilor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰