Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Cinci femei din echipa de fotbal a Iranului au decis să se întoarcă acasă deşi au obţinut azil în Australia

Povestea naționalei feminine de fotbal a Iranului continuă să facă valuri în presa internațională. Cinci  membre ale echipei, din cele şapte care solicitaseră azil în Australia, au decis să renunțe și să se întoarcă acasă.

de Redactia Observator

la 16.03.2026 , 15:19

Patru componente ale echipei naționale de fotbal a Iranului au decis să revină în ţară, deşi obţinuseră azil - Profimedia

Din cele şapte jucătoare ale echipei care au solicitat azil umanitar în Australia, cinci au ajuns să-şi retragă cererile, astfel că doar două au mai rămas în Australia. Mona Hamoudi, Zahra Sarbali și o membră a staff-ului tehnic au plecat şi ele în ultimele zile spre Kuala Lumpur, Malaysia, pentru a se reuni cu restul echipei, de unde urmează să zboare spre Teheran.

De asemenea, căpitanul echipei, Zahra Ghanbari, a decis şi ea să renunțe la cererea de azil și să se întoarcă acasă, relatează The Guardian. Unele voci spun că decizia lor ar fi fost influențată de presiuni sau intimidări asupra familiilor lor din Iran din partea autorităților. 

Cum a început scandalul 

Articolul continuă după reclamă

Inițial, șapte persoane din delegația iraniană ceruseră azil în Australia după ce au atras atenția internațională refuzând să cânte imnul național la Cupa Asiei. Gestul lor a fost interpretat ca un act de protest și a stârnit reacții dure în Iran, unde au fost acuzate de trădare.

Echipa a ajuns în Australia înainte de izbucnirea războiului din Iran şi, în la meciul de deschidere împotriva Coreei de Sud, pe 2 martie, a evitat să cânte imnul naţional, ceea ce a dus la etichetarea jucătoparelor drept "trădătoare" la televiziunea iraniană.

Echipa are 26 de jucătoare în lot, incluzând şi cele două care au rămas în Australia. Nu se ştie exact câte alte persoane, inclusiv personalul tehnic şi alte persoane, au călătorit în Australia pentru Cupa Asiei.

Jucătoarele au cântat imnul naţional înainte de al doilea şi al treilea meci, dar echipa a fost eliminată din competiţie după ce a pierdut toate meciurile. Preşedintele american Donald Trump l-a îndemnat pe prim-ministrul australian Anthony Albanese să le acorde azil, lucru pe care autorităţile australiene l-au oferit întregii echipe.

Guvernul australian le-a oferit şansa unui viitor sigur

Ministrul australian de interne, Tony Burke, a declarat că sportivele au fost informate despre toate opțiunile pe care le aveau și că decizia finală le-a aparținut. Oficialul a adăugat că guvernul australian a făcut tot posibilul pentru a se asigura că femeilor li se oferă șansa unui viitor sigur în Australia.

Reprezentanți ai comunității iraniene din Australia și activiști pentru drepturile omului susțin că jucătoarele ar fi fost intimidate și constrânse să renunțe la azil prin presiuni asupra familiilor lor din Iran. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Consideraţi justificată boicotarea simulării de către profesori?
Observator » Ştiri externe » Cinci femei din echipa de fotbal a Iranului au decis să se întoarcă acasă deşi au obţinut azil în Australia