Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cine e românul dispărut în tragedia din Grecia: "Vă rog din tot sufletul meu să-mi scrieți". Bilanţ oficial: 57 de morţi

Un român este de negăsit după catastrofa feroviară cu 57 de morţi din Grecia, iar familia lui se teme că îl va găsi pe lista decedaţilor. Tragedia naţională a provocat revolte de stradă, după ce localnicii au aflat detalii înfiorătoare din anchetă. Temperatura în primul vagon, care a luat foc, a ajuns la o mie 300 de grade Celsius şi de aceea multe victime sunt greu de identificat. Furia grecilor a fost şi mai mare când au apărut imagini care surprind impactul devastator dintre trenurile care goneau unul spre celălalt, pe aceeaşi linie.

de Redactia Observator

la 02.03.2023 , 19:58

Românul dat dispărut în tragedia feroviară este un tânăr care se dusese la Atena să dea examen auto şi avea bilet de întoarcere la Salonic în trenul morţii. Familia nu ştie nimic de soarta lui şi a postat, disperată, pe un grup de Facebook al românilor din Elada. "L-a văzut cineva pe acest copil, după accidentul de tren? Vă rog din tot sufletul meu, dacă știți ceva sau l-aţi văzut, să-mi scrieți", se arată în mesajul postat pe Facebook.

Victimele sunt greu de identificat

Din cauza exploziei şi a incendiului violent care a cuprins trenul de călători, victimele sunt greu de identificat. Rudele şi prietenii celor care erau în garnitura morţii pun fotografiile celor dragi pe reţelele sociale, în speranţa că supravieţuitorii îi vor recunoaşte şi le vor da veşti despre ei. Această femeie disperată şi-a pierdut soţul şi copilul de cinci ani, care erau în primul vagon. "Primul vagon din care, din ceea ce aţi văzut, este distrus, nu a mai rămas nimic. Mi-au spus că au intrat în tren în viaţă şi i-au scos aşa cum i-au scos. Nici nu am ce să înmormântez", spune femeia.

Vezi și

Asemenea drame au scos oamenii în stradă în Grecia. La Atena, demonstranţii au aruncat cu pietre în birourile companiei care se ocupă de întreţinerea căilor ferate din Grecia. Nu au dat înapoi nici în faţa trupelor speciale care încercau să îi ţină la distanţă. În cele din urmă, poliţiştii au tras cu gaz lacrimogen ca să îi împrăştie. Grecii au făcut să răsune de furia lor şi Salonicul şi Larissa, oraş care este aproape de locul unde s-a produs catastrofa feroviară. Imaginea impactului, filmată de o cameră de supraveghere, arată că trenul de pasageri, care mergea cu 160 de kilometri pe oră, a explodat şi a luat foc imediat după ciocnirea frontală. Şeful gării Larisa a recunoscut din arest că a greşit când a trimis garnitura de călători pe aceeaşi linie cu marfarul plin cu fier vechi. Oricum, ar fi fost greu să nege, pentru că procurorii au înregistrarea discuţiei dintre el şi mecanicul de locomotivă.

Pe acelaşi subiect

Dialogul dintre mecanic şi şeful de gară:

  • Mecanic: Larissa este pe recepţie?
  • Şef gară: Da. Numărul 47, treci de semaforul roşu de ieşire către noul semafor de la intrare din Poros. 
  • Mecanic: Pornesc?
  • Şef gară: Porneşte, porneşte.
  • Mecanic: Bine, o seară bună.
  • Şef gară: Noroc!

În stare de şoc, rudele pasagerilor care nu sunt pe lista celor decedaţi, dar nici nu au fost indentificaţi, speră într-o minune. Angajaţii şi voluntarii de la protecţia civilă caută, încă, trupuri, printre vagoanele zdrobite. În mijlocul tragediei, s-au găsit şi eroi. Andreas, un rezident la spitalul din Larissa care a scăpat nevătămat din trenul morţii, a spart geamul unui vagon şi a reuşit să salveze zece oameni. "A fost un incident major, fără precedent pentru Grecia, cu multe victime. Greutatea vagoanelor le face dificil de mişcat. De aceea am folosit chiar de la început macarale şi maşini speciale ale serviciilor de urgenţă", a declarat Dimitrios Nakos, voluntar protecţia civilă.

Cea mai mare catastrofă feroviară din istoria Greciei scoate la iveală gravitatea situaţiei de pe căile ferate. Sistemul de semnalizare electronică, la standarde europene, a fost instalat, dar nu a funcționat din cauza avariilor și sabotajelor. Proiectul de refacere și modernizare a început acum aproape 10 ani şi încă nu este gata. "Am cerut formarea unui comitet independent  care să ancheteze întârzierile proiectelor de modernizare feroviară. Justiția își va face datoria. Și apoi, vom munci din greu pentru a ne asigura că niciodată nu se va mai întâmpla ce s-a întâmplat la Larissa", a declarat Kyriakos Mitsotakis, premierul Greciei.

Trenurile din Grecia au fost oprite astăzi, în prima dintre cele trei zile de doliu naţional. Feroviarii fac grevă şi acuză guvernele din ultimii ani că au ignorat avertismentele lor repetate despre pericolul de pe căile ferate.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?
Observator » Ştiri externe » Cine e românul dispărut în tragedia din Grecia: "Vă rog din tot sufletul meu să-mi scrieți". Bilanţ oficial: 57 de morţi