Conor McGregor, reţinut la Miami. Luptătorul MMA a făcut praf telefonul unui fan, care încerca să-i facă o poză
Luptătorul MMA Conor McGregor a fost reţinut, luni, la Miami, pentru că a distrus şi furat telefonul mobil al unui fan care-l fotografia, informează BBC.
Luptătorul MMA Conor McGregor a fost reţinut, luni, la Miami, pentru că a distrus şi furat telefonul mobil al unui fan care-l fotografia, informează BBC.
McGregor este acuzat de jaf cu utilizarea forţei şi de delict criminal cu pagube produse, potrivit poliţiei americane.
Incidentul a avut loc când sportivul de 30 de ani ieşea din Hotelul Fontainebleau din Miami Beach, în jurul orei locale 05.20.
"Victima încerca să-i facă o poză acuzatului cu telefonul său. Acuzatul i-a dat peste telefon, care i-a căzut din mână. Apoi acuzatul a călcat în picioare telefonul victimei de mai multe ori, distrugându-l. Acuzatul a luat telefonul şi a plecat cu el. Acuzatul a fost localizat şi arestat", se arată în raportul poliţiei, care precizează că telefonul valora o mie de dolari.
Ulterior, irlandezul a fost pus în libertate, luni, în jurul orei 22.00, potrivit news.ro.
McGregor se află în Florida pentru a se pregăti în vederea revenirii în UFC.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰