Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Copilă de 12 ani, în stare critică după ce a fost împuşcată de poliţie în locuinţa mamei ei din Germania

O fată în vârstă de 12 ani, surdă, se află în stare critică după ce a fost împuşcată cu unul sau două focuri de armă de poliţie în timpul unei operaţiuni în oraşul Bochum din vestul Germaniei, a informat luni poliţia.

de Redactia Observator

la 17.11.2025 , 18:32

Maşină de poliţie Copilă de 12 ani, în stare critică după ce a fost împuşcată de poliţie în locuinţa mamei ei din Germania - Shutterstock

Fata fusese dată dispărută de o zi din locuinţa socială unde era plasată. Potrivit poliţiei şi procurorilor, se suspecta că fata, care este dependentă de insulină, s-ar putea afla în apartamentul mamei ei. Aceasta pierduse custodia copilului şi este la rândul ei surdă.

La scurt timp după miezul nopţii, poliţiştii au ajuns în imobilul unde se află apartamentul mamei. Anchetatorii au spus că, deşi poliţiştii au auzit zgomote din apartament, uşa nu s-a deschis. În cele din urmă, mama a deschis după o oră.

"În timp ce clarificau faptele şi percheziţionau apartamentul, poliţiştii au dat peste fata de 12 ani, care s-a apropiat de ei având două cuţite în mâini", au declarat poliţia şi parchetul, potrivit Agerpres.

Articolul continuă după reclamă

Pentru a preveni un atac iminent, unul dintre poliţişti a folosit pistolul cu electroşocuri, iar celălalt a tras cu arma de serviciu, au transmis aceleaşi surse. Poliţiştii au administrat primul ajutor până la sosirea echipei medicale, care a dus-o pe fetiţă la un spital din apropiere.

Ea a fost operată de urgenţă şi se află în stare critică, dar stabilă, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei.

Numărul gloanţelor trase şi locul exact unde se afla fata când a fost împuşcată sunt în continuare sub anchetă, a adăugat el.

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Prețurile pentru sărbători v-au schimbat lista de cumpărături?
Observator » Ştiri externe » Copilă de 12 ani, în stare critică după ce a fost împuşcată de poliţie în locuinţa mamei ei din Germania