Video Cum va funcţiona "Consiliul pentru Pace" al lui Trump. Ţările votează, dar preşedintele SUA ia decizia
Donald Trump a invitat România să facă parte din Consiliul pentru Pace, un for prin care liderul de la Casa Albă ar vrea să rezolve toate războaiele din lume. Pe lângă Franţa, Italia sau Germania, un loc la masa negocierilor ar putea ocupa şi Rusia, deşi Moscova marchează în scurt timp 4 ani de la invadarea Ucrainei. Ţările care vor să devină membru permanent ar trebui să achite 1 miliard de dolari.
Aproape 60 de state, printre care şi România, au primit invitaţia lui Donald Trump de a adera la Consiliul pentru Pace. Liderul de la Casa Albă şi-a propus iniţial ca această organizaţie să aducă pacea în Fâşia Gaza, dar acum ar vrea ca acest Consiliu să rezolve conflictele din întreaga lume, inclusiv războiul din Ucraina.
"Prioritatea mea este această ţară, dar avem nevoie de pace peste tot în lume. Am încheiat opt războaie, dacă am fi avut opt războaie în desfăşurare ar fi fost foarte rău pentru această ţară" a spus preşedintele SUA, Donald Trump.
Ce spune Nicuşor Dan despre invitaţia primită
Administraţia Prezidenţială a confirmat scrisoarea trimisă de Donald Trump, dar şeful statului nu a spus clar dacă va accepta sau nu invitaţia preşedintelui american.
"Parteneriatul Strategic cu SUA va continua să fie o linie fundamentală de acţiune a politicii noastre externe în 2026. […] Vom urmări aceeaşi politică externă întemeiată pe triada Uniunea Europeană - NATO - Parteneriatul Strategic cu SUA" a declarat preşedintele României, Nicuşor Dan.
Cum ar funcţiona Consiliul pentru Pace
Reporter: Există ceva ce v-ar putea limita puterea sau acţiunile în afară de propria moralitate?
Donald Trump: Atunci când vorbesc despre moralitate, eu sunt o persoană morală. Nu îmi place să văd moarte, nu îmi place să văd că oamenii noştri suferă. [...] Deci, da... totul depinde de moralitatea mea şi am un nivel înalt de moralitate, aşa că asta este limita.
"Vom propune Statelor Unite o agendă consistentă de proiecte economice benefice pentru ambele părţi [...] care să consolideze fundamentul relaţiei noastre" a mai spus Nicuşor Dan.
Rusia ar putea deveni membru al Consiliului pentru Pace
Şi Rusia ar putea deveni membru cu puteri depline în noul Consiliu pentru Pace, deşi de aproape 4 ani duce un război în Ucraina.
"Preşedintele Putin a primit o ofertă prin canale diplomatice de a se alătura acestui Consiliu de Pace. În prezent, studiem toate detaliile acestei propuneri. Sperăm să contactăm partea americană pentru a clarifica toate detaliile" a declarat Dmitri Peskov, secretarul de presă al Kremlinului.
Şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a fost şi ea invitată să reprezinte Europa în Consiliul condus de Donald Trump.
Franţa, Germania şi Italia au primit şi ele invitaţia, dar Ţările Baltice au fost ignorate. Donald Trump a invitat, în schimb, Turcia, Egiptul, Australia şi Canada, dar şi cele mai importante ţări din Orientul Mijlociu.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰