Galerie foto Cutremur în Turcia şi Siria: Bilanţul a trecut de 37.000 de morţi. Dezastrul ar putea costa Turcia 84 de miliarde de dolari
Cutremur în Turcia şi Siria. A trecut o săptămână de când două seisme catastrofale urmate de sute de replici au schimbat în câteva minute viaţa a milioane de oameni din Turcia şi Siria. Comunităţi întregi sunt îngropate în ruine, numărul morţilor în cele două ţări a depăşit 37.000, iar cei care au scăpat cu viaţă trebuie să lupte să supravieţuiască fără nimic. Peste toată nenorocirea, planează acum riscul izbucnirii unor epidemii. În mijlocul disperării, există însă și miracole. Salvatorii încă mai scot dintre dărămâturi copii şi adulţi în viaţă. Cutremurul ar putea costa Turcia până la 84 de miliarde de dolari. Responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, Martin Griffiths, crede că numărul morţilor va trece de 50.000.
La o săptămână după cutremurele care au lovit Turcia şi Siria, bilanţul deceselor a ajuns la peste 37.000 şi pare să crească pe măsură ce scad speranţele de a găsi alţi supravieţuitori.
UPDATE 15.30: Cutremurul ar putea costa Turcia până la 84 de miliarde de dolari
Cel mai devastator cutremur care a lovit Turcia în aproape un secol ar putea costa ţara până la 84,1 miliarde de dolari, a arătat o organizaţie a oamenilor de afaceri din Turcia, în timp ce un oficial din cadrul Guvernului de la Ankara a estimat costurile la peste 50 de miliarde de dolari, transmite Reuters.
Potrivit unui raport publicat zilele trecute de Turkish Enterprise and Business Confederation, costurile pagubelor se ridică la 84,1 miliarde de dolari, dintre care 70,8 miliarde de dolari pentru repararea miilor de locuinţe distruse, 10,2 miliarde de dolari reprezentând pierderea venitului naţional şi 2,9 miliarde de dolari ca urmare a zilelor de lucru pierdute. Raportul estimează că principalele costuri vor fi cele cu reconstruirea locuinţelor, a liniilor pentru transportul energiei electrice şi a infrastructurii, precum şi acoperirea nevoilor de adăpost, pe termen scurt, mediu şi lung, ale sutelor de mii de oameni care au rămas fără locuinţă.
- Voluntarii români fac minuni în Turcia: au salvat un bărbat îngropat de 7 zile în ruine: "Cine salvează o...
- Familia Loredanei, îngropată de cutremur. I-a rămas o nepoţică, ţintuită pe patul de spital: mesajul...
- Cutremure în Turcia şi Siria: Bilanţul dezastrului a depăşit 33.000 de morţi. Numărul riscă să se dubleze,...
Preşedintele Turciei, Tayyip Erdogan, a anunţat că statul va finaliza reconstrucţia caselor în decurs de un an iar Guvernul de la Ankara pregăteşte un program care va permite ţării "să stea din nou în picioare." Aproximativ 13,4 milioane de persoane trăiesc în cele 10 provincii turceşti lovite de cutremurul de săptămâna trecută, sau 15% din populaţia Turciei, şi aceste 10 provincii sunt responsabile pentru aproape 10% din Produsul Intern Brut al Turciei.
Duminică, Mahmoud Mohieldin, director executiv în cadrul Fondului Monetar Internaţional, a estimat că este puţin probabil ca impactul cutremurului din 6 februarie asupra PIB-ului Turciei să fie similar cu cel provocat de cutremurul din 1999 care a lovit centrul industrial din nord-vestul ţării. Mohieldin a adăugat că, după impactul iniţial care se va resimţi pe parcursul următoarelor câteva luni, investiţiile publice şi private în reconstrucţie ar putea impulsiona PIB-ul Turciei în viitor.
Cu toate acestea, atât economiştii cât şi oficialii turci estimează că seismul ar urma să şteargă până la două puncte procentuale din creşterea economică a Turciei în acest an. Înainte de seism, Guvernul de la Ankara prognoza o creştere economică de 5,5% pentru acest an, după un avans de 5% în 2022.
În vara acestui an în Turcia ar trebui să aibă loc alegeri prezidenţiale şi parlamentare şi, potrivit analiştilor, acestea ar urma să fie cea mai mare provocare cu care s-a confruntat Erdogan în cele două decenii de când este la putere.
O stare de urgenţă pe o perioadă de trei luni a fost declarată în cele 10 provincii devastate de cutremur iar Banca Centrală a Turciei a amânat plăţile la anumite credite. La rândul său, Trezoreria turcă a declarat situaţie de forţă majoră până la finele lunii iulie şi a amânat plata taxelor pentru regiunea afectată.
UPDATE 14.45: Occidentul face apel către regimul sirian să acorde imediat acces umanita
În Siria, dezastrul a lovit cel mai puternic ţinuturile din nord-vest, controlate de rebeli, lăsând din nou fără adăpost multe persoane care au fost deja strămutate de mai multe ori în urma unui război civil care durează de un deceniu. Regiunea a primit puţine ajutoare comparativ cu zonele aflate sub controlul guvernului.
"Până acum am eşuat în faţa oamenilor din nord-vestul Siriei", a declarat pe Twitter responsabilul pentru probleme umanitare al ONU, Martin Griffiths, aflat la frontiera dintre Turcia şi Siria, unde este deschisă o singură trecere pentru ajutoare ONU. "Ei se simt, pe bună dreptate, abandonaţi", a adăugat Griffiths, precizând că se va concentra pe rezolvarea rapidă a acestei situaţii.
Statele Unite au făcut apel la guvernul sirian şi la toate părţile implicate să acorde imediat acces umanitar tuturor celor care au nevoie.
Ajutoarele umanitare din regiunile controlate de guvern în teritoriul aflat sub influenţa grupurilor de opoziţie au fost întârziate, necesitând aprobarea grupului islamist Hayat Tahrir al-Sham (HTS) care controlează o mare parte din regiune, a declarat un purtător de cuvânt al ONU.
O sursă HTS din Idlib a declarat pentru Reuters că grupul nu va permite livrările din zonele controlate de guvern, ajutoarele venind dinspre Turcia, din nord.
ONU speră să intensifice operaţiunile transfrontaliere prin deschiderea a două puncte de trecere suplimentare între Turcia şi zonele controlate de opoziţie din Siria pentru livrări de ajutoare, a indicat purtătorul de cuvânt Jens Laerke.
Trimisul special al ONU pentru Siria, Geir Pedersen, a declarat la Damasc că Naţiunile Unite mobilizau fonduri pentru sprijinirea Siriei. "Noi încercăm să le spunem tuturor: lăsaţi politica deoparte, este timpul să ne unim în spatele unui efort comun pentru a sprijini poporul sirian", a spus el.
Turcia a anunţat duminică că aproximativ 80.000 de persoane se aflau în spital, iar peste 1 milion erau găzduite în adăposturi temporare.
UPDATE 14.45: Jafuri comise în magazine şi în locuinţe prăbuşite
Într-un cartier central al unuia dintre cele mai afectate oraşe, Antakya, în sudul Turciei, proprietarii magazinelor le-au golit duminică pentru a preveni furtul mărfurilor. Locuitorii şi lucrătorii care au venit din alte oraşe au deplâns înrăutăţirea condiţiilor de securitate, existând relatări referitoare la jafuri comise în magazine şi în locuinţe prăbuşite.
Pe fondul îngrijorărilor referitoare la condiţiile de igienă şi la răspândirea infecţiilor în regiune, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a declarat în weekend că au fost trimise în zonă vaccinuri antirabic şi antitetanos, precizând că au fost puse în funcţiune farmacii mobile.
Guvernul îi va trata cu fermitate pe jefuitori, a declarat preşedintele turc Tayyip Erdogan, care se confruntă în acelaşi timp cu îndoieli referitoare la răspunsul autorităţilor la cutremur înaintea alegerilor programate pentru iunie, cele mai dificile pentru el după cele două decenii la putere.
Cutremurul este al şaselea cel mai mortal dezastru natural produs în acest secol, după seismul din 2005 care a ucis cel puţin 73.000 de persoane în Pakistan.
UPDATE 14.30: O femeie a fost scoasă luni în viaţă de salvatori de sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite din Turcia
O femeie a fost scoasă luni în viaţă de salvatori de sub dărâmăturile unei clădiri prăbuşite din Turcia, în timp ce o altă echipă săpa un tunel pentru a ajunge la alte trei victime, o bunică, o mamă şi un bebeluş de 30 de zile, conform postului de televiziune CNN Turk, transmite Reuters.
Sibel Kaya, în vârstă de 40 de ani, a fost salvată în provincia sudică Gaziantep, după aproximativ 170 de ore de la primul dintre cele două seisme majore care s-au produs în regiune. Salvatorii din Kahramanmaraş au luat de asemenea contact cu alte trei persoane supravieţuitoare, despre care se crede că sunt o mamă, fiica ei şi un copil, aflate sub ruinele unei clădiri, a informat postul.
UPDATE 14.30: Salvatorii au săpat un tunel pentru a ajunge la alte trei victime, o bunică, o mamă şi un bebeluş de 30 de zile
În Kahramanmaraş, echipele de salvatori care speră să ajungă la cele trei persoane supravieţuitoare sunt alcătuite dintr-o echipă de militari turci, mineri şi pompieri spanioli, care au fost alertaţi cu privire la semnele de viaţă din moloz de către un câine de căutare, a declarat inginerul şef Halil Kaya. O scanare termică a indicat că există persoane în viaţă, la circa cinci metri în interiorul clădirii, apoi a fost detectat un sunet înfundat, a precizat Kaya pentru postul citat.
Minerii au excavat pe o distanţă de trei metri în jurul clădirii vecine care este încă în picioare şi au plasat grinzi pe măsură ce înaintau. "Când am spus să bată în perete dacă ne aud am auzit bătăi slabe", a spus el. "Colegii noştri sunt toţi aici, lucrând non-stop, fără să doarmă... Cu toţii vom fi aici până ce îi vom scoate afară de acolo", a adăugat el.
Duminică, echipe de salvare din Rusia, Kârgâzstan şi Belarus au scos în viaţă un bărbat dintr-o clădire prăbuşită din Turcia, la aproximativ 160 de ore de la cutremur, a anunţat ministerul rus pentru situaţii de urgenţă.
UPDATE 14.00: Şeful operaţiunilor umanitare ale ONU a sosit în oraşul sirian Alep
Şeful operaţiunilor umanitare ale ONU, Martin Griffiths, a sosit luni în oraşul sirian Alep, pe fondul criticilor legate de întârzierea furnizării ajutoarelor internaţionale pentru populaţia din nordul Siriei în urma cutremurelor devastatoare care au lovit regiunea în urmă cu o săptămână, transmite DPA.
''Lipsa adăpostului şi a hranei după un cutremur şi revenirea prematură în structuri instabile pot avea efecte medicale catastrofice asupra populaţiei vulnerabile'', a declarat Societatea medicală americano-siriană (SAMS), care oferă asistenţă medicală sirienilor în zonele controlate de opoziţie.
Abu Majed, voluntar în cadrul organizaţiei de salvare 'Căştile Albe', a declarat la Idlib că oamenii preferă să se întoarcă în locuinţele avariate de cutremur în loc să aştepte ridicarea adăposturilor, în pofida faptului că au fost avertizaţi asupra riscurilor existente. ONU a anunţat luni că şase camioane intră în prezent în zona calamitată, transportând în special corturi.
În comparaţie cu răspunsul internaţional din Turcia vecină, numeroase persoane sinistrate din Siria simt că ajutorul este prea mic şi prea lent. Primul transport de ajutoare internaţionale a sosit în Siria abia joi, camioanele trecând din Turcia prin singurul punct de tranzit frontalier deschis între cele două ţări, cel de la Bab al-Hawa.
Majed a adăugat că aproximativ 20 de familii se adăpostesc într-un cort de campanie, acesta fiind principalul motiv pentru care oamenii preferă să-şi rişte vieţile prin revenirea în casele avariate de seism. Martin Griffiths a recunoscut duminică pe Twitter: ''Poporul sirian se simte abandonat (pe bună dreptate) şi aşteaptă ajutorul internaţional care încă nu a sosit''.
UPDATE 13.58: 14 persoane au fost arestate în Turcia pentru că au postat mesaje ''provocatoare'' după cutremur
Autoritățile din Turcia au arestat 14 persoane suspectate că au împrăștiat informații false cu privire la cutremur. Într-o declarație de luni, poliția turcă a specificat că 475 de deținători de conturi au fost identificați ''ca fiind angajați în partajarea de conținut provocator'' pe platformele de socializare, ''cu intenția de a răspândi frica și panica în rândul cetățenilor''.
''Detaliile au fost transmise unităților competente, iar în conformitate cu instrucțiunile Parchetului General, au fost reținute 56 de persoane, dintre care 14 au fost arestate'', se arată în comunicat. Poliția a declarat că a închis, de asemenea, 41 de site-uri web de phishing. Au fost blocate și 3 portofele de criptomonede folosite în mod fals pentru a colecta ajutor după cutremur, conform CNN.
UPDATE 12.46: Un om de afaceri a donat 30 de milioane de dolari victimelor cutremurului din Turcia și Siria
Un pakistanez care locuiește în Statele Unite a donat în mod anonim 30 de milioane de dolari victimelor cutremurului, potrivit oficialilor citaţi de The Guardian.
Premierul Pakistanului, Shehbaz Sharif, a scris sâmbătă pe Twitter că a fost profund impresionat de exemplul dat de un compatriot anonim care a intrat în ambasada Turciei din Washington DC și a făcut o donație de milioane de dolari pentru a le ajuta pe victimele cutremurului.
UPDATE 12.38: Bilanţul victimelor din Turcia şi Siria a ajuns la cel puţin 37.357 morţi
Bilanţul victimelor din Turcia şi Siria în urma cutremurului catastrofal de luni a ajuns la cel puţin 37.357 morţi în ambele ţări, dar faza operaţiunilor de căutare şi salvare ar urma să "se apropie de sfârşit", la o săptămână de la producerea seismului devastator, în ciuda faptului că încă mai există cazuri miraculoare de găsire a supraviţuitorilor.
Bilanţul victimelor din Turcia a ajuns la 31.643 de morţi, a anunţat luni Centrul turc de coordonare a situaţiilor de urgenţă SAKOM, în timp ce bilanţul confirmat al morţilor în Siria este de 5.714 persoane. Acest număr include peste 4.300 de morţi în zonele din nord-vestul Siriei aflate sub controlul opoziţiei şi 1.414 decese în părţile din Siria controlate de guvern.
Faza operaţiunilor de căutare şi salvare după cutremurul major care a lovit Turcia şi Siria în urmă cu o săptămână "se apropie de sfârşit", a anunţat luni şeful agenţiei ONU pentru ajutor umanitar, Martin Griffiths, aflat în Siria. El a arătat că urgenţa trece acum la a furniza adăpost, hrană, şcolarizare şi îngrijire psihosocială pentru supravieţuitori.
UPDATE 12.25: Al doilea tren cu ajutoare pentru Turcia a plecat de la București
Al doilea tren marfar al Societății Naționale de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă" S.A, care transportă ajutoare pentru Turcia a plecat, luni de dimineață, din Gara București Vest, informează Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU).
Cu sprijinul IGSU, și al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, prin Societatea Națională de Transport Feroviar de Marfă „CFR Marfă” S.A., alte produse de cazarmament din stocurile „Romanian ShelterCapacity (RO-Shelt)” ale RescEU vor ajunge în Turcia.
Primul tren marfar a plecat în 11 februarie din București și a ajuns noaptea trecută în Turcia.
UPDATE 11.48: Peste 36.000 de persoane și-au pierdut viața
Numărul morților a ajuns la cel puțin 36.217. Numărul deceselor în Turcia a ajuns la 31.643, în timp ce în Siria este de 4.574, potrivit bilanțului actualizat de autorități. Estimarea inițială a Organizației Mondiale a Sănătății în ceea ce privește bilanțul dezastrului a fost de 20.000 de decese, potrivit CNN.
UPDATE 10.10: Bilanţul dezastrului a depăşit 35.000 de morţi
Numărul morților în urma cutremurelor devastatoare care au lovit părți din Turcia și Siria în urmă cu aproape o săptămână a depășit 35.000 de morți, iar speranța de a găsi și alți supraviețuitori sub resturile de moloz se micșorează pe zi ce trece, notează Al Jazeera.
UPDATE 08.20: Qatarul va trimite 10.000 de containere modulare folosite în timpul Cupei Mondiale
Qatarul va trimite în Turcia şi Siria 10.000 de containere modulare folosite în timpul Cupei Mondiale pentru a găzdui persoane care şi-au pierdut locuinţele în cutremurul care a lovit cele două ţări luni, au indicat duminică responsabili qatarioţi, notează AFP.
"Ţinând cont de nevoile urgente din Turcia şi Siria, am luat decizia de a trimite în regiune bungalow-urile de şantier şi rulotele noastre, oferind astfel sprijin imediat şi foarte necesar populaţiei din Turcia şi Siria", au declarat pentru AFP aceşti responsabili sub protecţia anonimatului.
Un prim transport va pleca luni spre Turcia. Alte livrări sunt aşteptate în zilele următoare, potrivit aceloraşi surse. Containerele modulare au fost folosite câteva săptămâni în noiembrie şi decembrie pentru a găzdui în special suporteri în cursul Cupei Mondiale la fotbal organizate în Qatar.
UPDATE 06.50: Șefa Comisiei Europene promite sprijin suplimentar Turciei
Într-o convorbire telefonică, duminică, Von der Leyen i-a spus președintelui turc Recep Tayyip Erdoğan: ''Comisia va mobiliza sprijin suplimentar și va răspunde ultimei solicitări a Turciei de a crește capacitatea de adăpost – în special corturi, pături, încălzitoare'', conform CNN.
Von der Leyen și-a transmis ''cele mai profunde condoleanțe și cele ale Uniunii Europene pentru pierderile catastrofale de vieți omenești și distrugerile cauzate de cutremur''. UE speră să obțină fonduri suplimentare pentru Turcia și Siria în timpul unei conferințe a donatorilor care va avea loc la Bruxelles în martie. Un total de 21 de state membre ale UE și trei state participante au oferit până acum 38 de echipe de ajutor, formate din 1.651 de persoane și 106 câini de căutare și salvare.
UPDATE 06.30: După cutremur, Turcia se ridică împotriva dezvoltatorilor imobiliari
Mehmet Yasar Coskun a fost constructorul reşedinţei "Renesans", ridicată la Antakya, sudul Turciei, în urmă cu 10 ani: pe 6 februarie, clădirea cu opt etaje şi 250 de apartamente cu piscină, unde locuia printre alţii fotbalistul ghanez Christian Atsu, s-a răsturnat într-o parte şi peste locuitorii săi.
Este una dintre miile de clădiri din Turcia care s-au prăbuşit complet, fără a lăsa cea mai mică şansă ocupanţilor lor care dormeau atunci când s-a produs violentul cutremur cu magnitudinea 7,8, în jurul orelor 04.00.
În faţa furiei care cuprinde ţara împotriva mafiei din construcţii, preluată de presă şi reţelele de socializare, autorităţile turce au reacţionat prompt şi plouă cu mandate de arestare. În total, au fost demarate 134 de anchete.
Cutremure în Turcia şi Siria: Bilanţul dezastrului a depăşit 34.000 de morţi
Duminică, în Kahramanmaraş, au fost salvaţi un copil de cinci ani, Melih Efe Ozcan, şi o femeie de aproximativ 30 de ani, Deniz Dal. Cei doi au fost scoşi după 150 de ore sub dărâmături de salvatori din El Salvador. Chiar preşedintele statului, Nayib Bukele, este cel care a postat imagini cu operaţiunea de salvare pe Twitter.
O adolescentă, Ayşe, a fost salvată duminică în Hatay, la aproximativ 162 de ore după cutremur. Tot duminică, a fost salvată o femeie de 50 de ani, Guler Agritmiş. Un bărbat de 67 de ani, Abdulkerim, şi soţia sa Senem, au fost salvaţi de sub dărâmături în şasea zi după cutremur, în Kahramanmaraş. Tot în Kahramanmaraş, un băiat de 17 ani, Hedil, a fost găsit în viaţă sub ruinele blocului Zumrut.
În Gaziantep, la 132 de ore după seism a fost salvat Sezai Karabaş, la scurt timp după fiica sa. Aproximativ în acelaşi timp, în Hatay a fost scos de sub dărâmături Ergin Guzeldogan, în vârstă de 34 de ani. O femeie de 70 de ani, Menekşe Tabak, a fost salvată în Kahramanmaraş la 121 de ore după cutremur. În aceeaşi regiune, câteva ore mai devreme a fost găsit în viaţă un băiat de 16 ani. După 24 de ore, a fost salvat şi un băiat de 14 ani.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰