De ce insistă Donald Trump să impună taxe vamale Uniunii Europene. Replica venită de la Bruxelles
Donald Trump loveşte dur Uniunea Europeană. Liderul de la Casa Albă a ameninţat că va taxa, în curând, produsele europene cu 25 la sută. Trump a mai susţinut că Uniunea Europeană a fost înfiinţată cu scopul să distrugă Statele Unite. Iar când a venit vorba de Ucraina, şeful american a declarat că ţara lui Zelenski trebuie să îşi ia gândul de la aderarea la NATO.

În cadrul primei şedinţe de cabinet a administraţiei sale, Donald Trump a ameninţat Uniunea Europeană cu taxe vamale de 25 la sută, exact nivelul la care ar urma să fie taxate produsele canadiene şi mexicane de la începutul lunii aprilie.
"Iubesc toate ţările, pe toate în mod diferit, dar Uniunea Europeană a fost... A fost formată pentru a distruge Statele Unite. Adică, uite, hai să fim sinceri. Uniunea Europeană s-a format pentru a faulta Statele Unite. Acesta este scopul. Şi a făcut o treabă bună. Dar acum sunt eu preşedinte", a declarat Donald Trump.
Liderul de la Casa Albă nu a precizat în schimb de când ar urma să fie aplicată măsura.
La câteva ore distanţă, a venit şi o replică din partea Comisiei Europene, un comunicat în care se precizează că Uniunea Europeană a fost o binecuvântare pentru Statele Unite şi că cele două părţi trebuie să lucreze împreună, nu una împotriva celeilalte.
- Prima lună de tăieri bugetare în SUA: cheltuieli cu 13% mai mari decât anul trecut, deși circa 100.000 de oameni...
- Val de dezinformări şi fake news despre Zelenski, după ce Trump s-a îndepărtat de Ucraina. Experţii văd mâna...
- Bloomberg şi Reuters denunţă restricţii impuse de Casa Albă, la scurt timp după ce jurnaliştii AP au fost...
- Chile, în beznă totală ore bune. O pană a lăsat fără curent peste 19 milioane de oameni. 3000 de soldați,...
- Trump exclude o aderare a Ucrainei la NATO: "Ucraina poate să uite de asta". Preşedintele SUA cere ca Europa să...
Donald Trump: Ucraina să uite de NATO
Trump a trecut după la războiul din Ucraina. Acesta a declarat că Zelenski trebuie să îşi ia gândul de la Alianţa Nord Atlanitcă.
Preşedintele ucrainean e aşteptat mâine la Washington să semneze acordul pentru pământurile rare ale Ucrainei. Liderul de la Kiev a insistat însă asupra unui aspect. "Garanţiile de pace şi securitate sunt cheia pentru a împiedica Rusia să distrugă viaţa altor naţiuni. Este important pentru mine şi pentru noi toţi, din întreaga lume, ca ajutorul Americii să nu se oprească", a spus Volodimir Zelenski.
Şi premierul britanic Keir Starmer îi ţine isonul lui Zelenski şi spune că Ucraina are nevoie neapărat de garanţii de securitate din partea Americii, pentru a-l descuraja pe Putin să lanseze o nouă invazie. Declaraţiile au fost făcute în timpul zborului către Washington, acolo unde astăzi premierul se va întâlni cu Trump.
Eforturi diplomatice pe tema războiului de la graniţa României au venit din toate părţile. La începutul săptămânii, preşedintele francez, Emmanuel Macron, a negociat cu Trump la Casa Albă. Liderul de la Elysee urmează să ajungă în Portugalia într-o vizită oficială.
Până atunci însă, l-a invitat aseară la o cină privată la Paris pe Friedrich Merz, viitorul cancelar al Germaniei. Este prima vizită externă a lui Merz de când partidul lui a câştigat alegerile. Cei doi au discutat despre viitorul Europei şi vizita lui Macron în America.
Înapoi la HomepagePuteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰