De ce nu l-a salvat Putin pe ayatollahul Khamenei, deși sunt aliați
Faptul că preşedintele rus Vladimir Putin nu a sărit nici de această dată în ajutorul Iranului, bombardat de Israel și SUA şi nici nu a intervenit pentru a-l salva pe ayatollahul Ali Khamenei ucis la Teheran, nu a mai surprins pe nimeni. În afara condamnărilor la nivel de discurs, Moscova nu a făcut prea multe nici în urma războiului de 12 zile de anul trecut. Explicaţia este mai puțin despre "trădarea unui aliat" din partea Rusiei și mai mult despre natura multipolarității. O poziție similară a fost adoptată și de Beijing, care, din punct de vedere economic, a ținut multă vreme Teheranul pe linia de plutire.
Un reporter l-a întrebat anul trecut pe Vladimir Putin, după ce Statele Unite și Israelul au bombardat Iranul, cum ar reacționa dacă liderul suprem ar fi asasinat. "Nici măcar nu vreau să discut despre asta", a răspuns liderul de la Kremlin. Nouă luni mai târziu, după ce ayatollahul Ali Khamenei a fost ucis la Teheran, Putin nu a avut prea multe opțiuni de răspuns.
A denunțat formal uciderea lui Khamenei drept "o crimă cinică care încalcă toate normele moralității umane și ale dreptului internațional". Ce-i drept, o reacție mai puternică decât cea de după capturarea lui Nicolas Maduro, un alt fost aliat al Rusiei. Comentatorii internaționali au remarcat imediat că, deși limbajul din comunicat a fost puternic, Putin nu a numit țările din spatele "crimei cinice".
O zi mai târziu, purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a adoptat un ton mult mai diplomatic. Şi-a exprimat "profunda dezamăgire" față de eșecul discuțiilor dintre SUA și Iran, vorbind în acelaşi timp de "profunda apreciere" pentru eforturile SUA de a negocia pacea cu Ucraina. Dar, a adăugat el, "în primul rând, avem încredere doar în noi înșine și ne apărăm propriile interese". Mesajul a fost clar: Oricât de furios ar fi Putin pe lovitura dată de SUA şi Israel, nu va permite ca sentimentele sale față de Iran să stea în calea obiectivelor sale din Ucraina, de pildă.
"Putin nu își va risca securitatea personală, securitatea regimului său sau viziunea sa asupra securității naționale a Rusiei pentru a-i ajuta pe iranieni, nord-coreeni, chinezi sau pe oricine altcineva", a explicat pentru POLITICO Sam Greene, profesor de politică rusă la King’s College din Londra. Liderul rus a demonstrat în repetate rânduri că este un pragmatic, iar pentru Moscova conflictul din Orientul Mijlociu poate avea și aspecte pozitive, cum ar fi prețuri mai mari la petrol, discordia dintre UE și SUA și un Washington mai distras de la războiul din Ucraina.
Majoritatea analiștilor au taxat imediat lipsa de reacţie a Moscovei, spunând că imaginea Rusiei ca aliat de încredere a suferit încă o lovitură şi că Rusia este prea slăbită de războiul din Ucraina pentru a-și putea ajuta un aliat. Însă reticența Moscovei de a oferi Iranului garanții militare nu este o trădare, ci arată cum funcționează modelul său strategic extern, potrivit unei analize a revistei Foreign Policy.
Rusia caută influență fără implicare și instrumente de presiune sau pârghii fără a-și asuma răspundere. În plus, relațiile Moscovei în Orientul Mijlociu sunt stratificate și se suprapun, având rolul de a maximiza flexibilitatea, nu de a cimenta blocuri. În acest context, Iranul este doar un alt partener important, arată sursa citată.
Acuzați că nu au sărit în apărarea regimului de la Teheran, rușii au amintit că, deși Moscova a propus parteneriate militare mai aprofundate, Iranul a refuzat. Analiştii de la Foreign Policy au explicat că elita politică a Iranului nu este unită în privința apropierii de Rusia și China. Tabăra dură anti-americană din Iran vede pivotarea către Moscova și Beijing drept o necesitate strategică, în timp ce conservatorii independenți se opun dependenței excesive de orice putere externă.
Reprezentanții acestei tabere susțin că modul în care Rusia acționează în regiune arată că Moscova își echilibrează în primul rând propriile interese și nu prioritizează preocupările de securitate ale Iranului. Fără a adopta un ton anti-rus, ei spun că Rusia nu își va pune în pericol de dragul Iranului relațiile mai largi din Orientul Mijlociu și nici negocierile cu Statele Unite privind Ucraina
După războiul de 12 zile din iunie anul trecut, oficialii ruși au explicat că Iranul nu a solicitat oficial asistență militară directă și au reamintit că Teheranul a refuzat în trecut inclusiv o integrare mai profundă în planificarea comună a apărării aeriene. Şi în timpul protestelor din ianuarie, Rusia a ajutat Iranul să își consolideze aparatul de securitate, dar fără să se implice într-un mod care să îi aducă riscuri majore.
Iranul nu și-a dorit o alianță militară formală cu Rusia din mai multe motive, principalul fiind tradiția sa de politică externă bazată pe "independență strategică". Teheranul așteaptă de la Moscova arme, sprijin în reprimarea protestelor interne și ajutor în ocolirea sancțiunilor internaționale.
Ultimul tratat semnat între Moscova și Teheran confirmă că relația dintre cele două state este una pragmatică și tranzacțională, nu o alianță militară în sens clasic şi cu atât mai puțin un acord în stil NATO, arată şi o analiză a think-tank-ului Carnegie Russia Eurasia Center.
Documentul semnat de Vladimir Putin și Masoud Pezeshkian în ianuarie 2025 nu prevede nici apărare reciprocă și nici nu obligă Rusia să intervină militar în sprijinul Iranului. În ciuda vânzărilor de armament, documentul arată clar că Moscova și Teheranul nu intenționează să formeze o alianță militară. Cele două țări au convenit doar să nu sprijine vreun stat care ar ataca cealaltă parte, spre deosebire de pactul semnat în 2024 între Coreea de Nord și Rusia, care includea o clauză de asistență reciprocă în caz de atac.
Rusia nu mai depinde în prezent de Iran ca în 2022, când avea mare nevoie de drone iraniene, care au schimbat modul în care armata rusă atacă în Ucraina. Mai mult, spre deosebire de Coreea de Nord, Iranul nu a fost dispus să trimită trupe în Ucraina pentru a ajuta Rusia. Iranul preferă în general să folosească grupări aliate sau "proxy", nu să-și expună direct armata.
În prezent, Iranul are mai multă nevoie de Rusia, dar nu este un partener economic major și este puțin probabil să ajungă vreodată să joace pentru Moscova un rol economic comparabil cu cel al Turciei sau Emiratelor Arabe Unite.
Potrivit analiştilor de la Chatham House, Rusia nu a putut face prea multe pentru a ajuta Iranul, nici anul trecut, nici acum, și pentru că nu își permite un al doilea front, în condițiile în care este implicată într-un război de uzură în Ucraina. În plus, Moscova încearcă să păstreze o relație funcțională cu administrația Trump și nu are interesul de a escalada direct un conflict cu Israelul, unde are o diasporă importantă.
De ce nu l-a salvat totuși Moscova pe ayatollahul în vârstă de 86 de ani, așa cum a făcut cu fostul președinte sirian Bashar al-Assad, înlăturat de la putere în decembrie 2024 și refugiat în Rusia? La începutul anului, presa britanică relata, citând rapoarte ale serviciilor de informații de la Londra, că ayatollahul Khamenei plănuia să fugă la Moscova dacă protestele din Iran scăpau de sub control. Nu este clar dacă a existat în realitate un astfel de plan.
Potrivit experților citați de Financial Times, Khamenei nu trăia exclusiv ascuns în buncăre subterane, vorbea deschis despre posibilitatea de a fi ucis și părea împăcat cu această idee. Unii experți au comentat chiar că el se aștepta să devină martir, pentru că nu lega supraviețuirea Republicii Islamice de propria sa supraviețuire.
Înapoi la Homepage
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰
