Decizie dură a administrației Trump. Imigranții ilegali din SUA nu vor mai primi azil
Administrația Trump a anunțat, prin intermediul procurorului general Matthew Whitaker şi şeful Departamentului pentru Securitatea Naţională, Kirstjen Nielsen, că migranţii ilegali care vor intra prin graniţa de sud a Statelor Unite nu vor mai fi eligibili pentru a primi azil.
Administrația Trump a anunțat, prin intermediul procurorului general Matthew Whitaker şi şeful Departamentului pentru Securitatea Naţională, Kirstjen Nielsen, că migranţii ilegali care vor intra prin graniţa de sud a Statelor Unite nu vor mai fi eligibili pentru a primi azil.
Procurorul general, Matthew Whitaker şi şeful Departamentului pentru Securitatea Naţională, Kirstjen Nielsen, au anunţat ceea ce este cunoscută ca fiind Interim Final Rule, informează news.ro.
În comunicatul comun se arată că preşedinţii au puterea „de a suspenda intrarea tuturor celor din afară” şi să impună „orice restricţie asupra lor pe care o consideră potrivită” dacă ei vor fi consideraţi ca fiind periculoşi pentru interesele Statelor Unite.
Astfel, dacă preşedintele va decide o suspendare sau o interdicţie a intrării prin graniţa SUA-Mexic, cei care vor intra ilegal nu vor putea aplica pentru a primi azil.
„Astăzi, ne folosim de autoritatea care ne este garantată de Congres pentru a-i interzice pe străinii care încalcă o suspendare a intrării în ţară din partea preşedintelui”, se arată în comunicat. Regula nu va fi aplicată retroactiv. Trump este aşteptat să o aprobe în curând.
Conform legilor din SUA, statul este obligat să analizeze cererile de azil din partea migranţilor dacă ei susţin că se tem de violenţă în ţara lor de origine.
Cei care cer azil trebuie să se teamă de persecuţie. Conform dreptului internaţional, ei sunt consideraţi ca fiind refugiaţi. Dacă un azilant intră ilegal în SUA, până acum, el încă avea dreptul de a cere azil.
Uniunea Libertăţilor Civile din SUA a numit decizia ca fiind „ilegală”: „Legea Statelor Unite specifică clar că persoanele pot aplica pentru azil chiar dacă intră ilegal”.
Amnesty International a criticat, de asemenea, noua regulă. Kumi Naidoo, Secretarul General al organizaţiei, a emis un comunicat în care atacă retorica preşedintelui. „Azilul nu este o greşeală în lege, este un colac de salvare. Această politică pune vieţile în pericol a mii de oameni”, a afirmat el.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰