Antena Meniu Search
x

Decretul anunțat de Vladimir Putin la Parada de Ziua Victoriei

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a anunţat luni, în discursul rostit la parada organizată cu ocazia Zilei Victoriei, că a semnat un decret menit să ofere susţinere materială familiilor soldaţilor ruşi căzuţi în Ucraina.

Iulia Iancu
de Iulia Iancu

la 09.05.2022, 12:39

Imagine ilustrativă
Imagine ilustrativă - Kremlin

Liderul de la Kremlin a spus că statul va face ”tot posibilul” pentru a avea grijă de familiile care deplâng decesele soldaţilor ruşi căzuţi  în războiul din Ucraina.

"Moartea fiecăruia dintre soldaţii şi ofiţerii noştri este durerea noastră comună şi o pierdere ireparabilă pentru prietenii şi rudele lor. Statul, regiunile, companiile şi organizaţiile publice vor face totul pentru a îngriji şi ajuta aceste familii. Vom oferi un sprijin special copiilor tovarăşilor morţi şi răniţi. Azi a fost semnat un decret prezidenţial în acest sens”, a declarat Putin.

Rusia aniversează, pe 9 mai, 77 de ani de la înfrângerea Germaniei naziste cu o paradă militară amplă. În Piaţa Roşie din Moscova au defilat peste 11.000 de militari, 131 de vehicule de luptă și 77 de avioane și elicoptere. 

Câți soldați ruși au murit în Ucraina? 

Pe acelaşi subiect

La sfârșitul lunii aprilie, Serviciul de Securitate al Ucrainei susținea că a interceptat un apel telefonic al unui soldat rus în care acesta menționa că aproximativ 25.900 militari ruși au murit în două luni de război, în Rusia. 

“Bilanțul oficial este ceva, dar îți spun, 25.900 de soldați au murit. Și asta în doar două luni nenorocite”, potrivit Daily Mail

Deși conversația nu a putut fi verificată în mod independent, bilanțul deceselor nu este departe de raportările autorităților ucrainene, care au anunțat că aproximativ 22.800 de soldați ruși au murit pe frontal ucrainean. Pe de altă parte, Ministerul britanic al Apărării anunță un bilanț de 15.000 de decese. 

 Pe 25 martie, Ministerul rus al Apărării a anunțat că doar 1.351 de soldați au fost uciși, iar 3.825 au fost răniți, de când Moscova a declarat război Ucrainei. 

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

V-a trezit suspiciuni culoarea puilor din magazine?

Observator » Stiri externe » Decretul anunțat de Vladimir Putin la Parada de Ziua Victoriei