Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Şeful CIA s-a întâlnit cu preşedinta Delcy Rodriguez în Venezuela

Directorul CIA, John Ratcliffe, s-a întâlnit la Caracas cu președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodríguez, potrivit The New York Times (NYT). Întâlnirea a avut loc pe 15 ianuarie. Conform publicației, șeful CIA a confirmat că autoritățile americane consideră guvernul condus de Rodríguez "cea mai bună opțiune pentru stabilitatea Venezuelei pe termen scurt". 

de Redactia Observator

la 16.01.2026 , 15:22

Directorul CIA s-a întâlnit cu preşedinta Delcy Rodriguez în Venezuela Directorul Agenţiei Centrale de Informaţii (CIA) a SUA, John Ratcliffe - Profimedia

John Ratcliffe, şeful CIA, s-a întâlnit cu preşedinta Delcy Rodriguez la ordinul preşedintelui american Donald Trump, pentru "a transmite mesajul că Statele Unite doresc o relaţie de colaborare îmbunătăţită", conform NYT care apreciază că Satele Unite își consolidează sprijinul diplomatic și strategic pentru noua conducere din Venezuela. Totodată, vizita celui mai înalt oficial american în Venezuela de când armata americană l-a capturat pe președintele Nicolas Maduro poate fi interpretată că o lovitură pentru opoziţie. 

Directorul CIA s-a întâlnit la Caracas cu președinta interimară a Venezuelei

În cadrul întâlnirii s-a discutat despre cooperarea în domeniul informațiilor, stabilitatea economică și necesitatea ca Venezuela să nu mai fie un refugiu pentru adversarii Americii, în special traficanții de droguri, notează publicaţia.

Articolul continuă după reclamă

În perioada cât a fost vicepreşedintă a Venezuelei, Delcy Rodriguez a fost implicată în negocieri cu emisarul special american Richard Grenell asupra unei înţelegeri prin care preşedintele venezuelean Nicolas Maduro să părăsească de bunăvoie puterea, potrivit New York Times.

Capturat pe 3 ianuarie de un comando american la Caracas, Nicolas Maduro a fost adus în SUA şi este judecat în prezent de un tribunal american pentru trafic cu droguri. Trump nu a exclus noi operaţiuni militare împotriva Venezuelei şi a ameninţat-o pe Delcy Rodriguez că "va plăti mai scump ca Maduro" dacă "nu va face ceea ce trebuie".

SUA, prima vânzare de petrol venezuelean pe piaţa internaţională

Vicepreşedintă şi aliată a lui Maduro, Delcy Rodriguez denunţase anterior "răpirea" acestuia de către SUA şi a promis că nu va permite ca Venezuela să devină colonia nimănui, în timp ce Trump râvneşte la vastele resurse petroliere ale Venezuelei.

Totuşi, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a declarat joi că Delcy Rodriguez a îndeplinit până în prezent "toate cererile" Washingtonului. "Preşedintele (Trump) este mulţumit de ceea ce vede şi speră că această cooperare va continua", a adăugat ea.

Conform unei surse citate de AFP, Statele Unite au finalizat o primă vânzare de petrol venezuelean pe piaţa internaţională, după ce Trump a anunţat săptămâna trecută că "autorităţile interimare din Venezuela urmează să transfere Statelor Unite între 30 şi 50 de milioane de barili de petrol supus sancţiunilor şi de înaltă calitate". 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Aţi renunţat la călătoriile cu avionul din cauza preţurilor?
Observator » Ştiri externe » Şeful CIA s-a întâlnit cu preşedinta Delcy Rodriguez în Venezuela